Anul asta am cam neglijat Cheile Bicazului, zona noastra de suflet, zona in care am inceput sa ne cataram si in care am parcurs zeci de tarsee de zeci de ori. De fapt, anul asta am urcat doar Creasta Estica in iarna, pe urma Traseul Central din Peretele Laposului, Fisura Artei prin exterior, Traseul Fetelor si vreo 2-3 rute de escalada in Peretele Postei. Am fost, insa, mai des in Bucegi, Fagaras, Crai, Cheile Turzii. Imi era tare dor de Cheile Bicazului... Am ajuns duminica, impreuna cu Vlad Condratov, cu gindul de a urca ori Requiem si Umbra Muchiei, ori Raza Soarelui, dar la fata locului ne-am reorientat si am ales, la propunerea mea, un traseu parcurs foarte rar, Pilierul Nord-Vestic din Piatra Altarului. Imi doresc foarte mult sa merg in cit mai mutle trasee neparcurse de multi ani, poate, in felul asta reusim sa le popularizam un pic.
Cind am ajuns vremea era buna, soarele stralucea pe cer. Cu toate astea, era inca frig, sub 0 grade. Baltile erau inghetate. Am pornit pe poteca cu marcaj triunghi rosu, ce duce spre Cheile Laposului.
Pentru a ajunge la baza traseului se trece Laposul cam pe unde se termina peretele Pietrei ALtarului si se continua pe poteca abrupta si lunecoasa de la baza acestui perete. Dupa 100-200 de metri ajungem la baza traseului. Nu se mai cunoaste scrisul, dar e primul cum urci (mai sus la 15 m mai e unul despre care nu stiu mare lucru: Pintenul prieteniei).
Am incercat, aici, sa schitez linia aproximativa a traseului. Pilierul Nord-Vestic (5A, 5-6 lc, cred ca 6 impus, cam 7+ rotpunkt) e un trase inceput de o echipa din Tirgu Mures, ce dorea, probabil, sa ajunga la fisura rosie care se vede in dreapta liniei. A fost continuat si terminat in 1978, de Tivadar Kiss, Pall Istvan si Stefan Turcas. Are o linie frumoasa si doua lungimi splendide, plus alte 3 pline de vegetatie. Pitoanele par, in mare parte, bune (Vlad a scos unul dar l-a batut la loc).
Noi am facut 5 lungimi si am iesit sus cam in 4 ore si un pic.
Prima lungime nu are nici o asigurare (poti pune un anou la un copac cam firav), dar e usoara, desi in caz de umezeala nimeni nu va fi bucuros sa urce pe aici cap. Merge initial in sus, apoi trece in derapta, pe o brina imensa. Se regrupeaza la doua pitoane. De aici incepe catararea propriu-zisa.
A doua lungime mi s-a parut, intr-un fel, cea mai riscanta. La inceput distanta dintre pitone e destul de mare incit sa te oblige la multi pasi impusi. Asta nu ar fi o problema, dar faptul ca traseul e neparcurs de cine stie citi ani te cam obliga sa mergi pe prize murdare si sa cauti pitoanele prin iarba.
Prin urmare, intentia mea de a merge liber s-a cam topit cind am dat de o portiune uda si murdara.
Aceasta lngime merge initial drept, pe un sistem de fisuri mici, apoi tarverseaza scurt in dreapta pe praguri urite deiarba, cu pitoane foarte putine. Spre final se poate regrupa la doua pitoane intr-o crestulita sau se poate urca si regrupa pe o brina, mai sus, la un brad sanatos. Am ales a doua varianta, pentru a putea parcurge traseul din 5 lungimi in loc de 6.
Sint ultimele secvente de toamna frumoasa aici, in Cheile Bicazului, pentru ca deja a venit frigul. Din regrupare, fotografiez Cusma Laposului
si, spre stinga, Piatra Bardosului sau Peretele Laposului.
A treia lungime de coarda este cea mai frumoasa a traseului: initial se urca pe praguri friabile si neasigurate (cred ca ai pina la 12-15 m fara piton), apoi se merge spre un diedru clar, ce pare impresionant de jos.
Mi-a iesit rotpunkt lungimea asta (7/7+, cred). Se ajunge sub diedru si apoi se intra in el, in bavareza expusa. Aici Vlad a scos un piton, tragind cu mina de el, sa-l incerce.
Nici nu stiu unde sa ma uit: in jos, unde culorile toamnei imi atrag privireau, sau in sus, spre lungimea superba care ma asteapta.
Pe la jumatate, diedrul e inchis te un tavan pe sub care se traverseaza liber cam 4 m, cu prize cubice la mina si praguri scurse la picioare.
Mai sus, diedrul se largeste, capatind aspect de horn, in care poti sa ramonezi larg sau sa mergi in sprait. O lungime extraordinar de frumoasa, asemanatoare intrucitva cu ultima lungime din Lespezile Lirei din Crai. O lungime cum nu gasesti in prea multe trasee din Bicaz...
Aici, Peretele Laposului, cel cu Traseul Central (parcurs de noi in mai) si Centenarul Independentei. O zona mai neumblata, mai salbatica, dar foarte spectaculoasa.
Sint cap in a patra lungime - una urita, pe praguri de iarba, cu asigurari rare, care se termina undeva intr-o placa spalata, cu prize infime. Am incercat sa trec liber si am alunecat de pe un prag scurs (nu vazusem ca aveam ceva noroi pe espadrile) si am cazut 10-12 metri, cred. Am avut noroc ca am trecut printre doua trunchiuri de brad, fara sa le ating. Am revenit si am depasit pasajul, indrumindu-l si pe Vlad. Aici trebuie atentie mare: inainte se facea traverseu Dulfer (autofilare pe coarda), acum se poate trece liber, la aderenta, dar nu foarte usor, caci prizele sint mici si scurse.
Vlad vine si el, atent. Regruparea e pe un prag de iarba. Ultima lungime continua intii in dreapta, apoi in sus, pe o fisura, traversind cite 1 m cind dreapta, cind stinga. La un moment dat, se ia in brate un bloc mare de piatra, folosind prizele inverse. E o lungime frumoasa, care ne-a iesit rotpunkt (6+ sau 7-, dupa aprecierea mea).
Am ajuns sus, pe virful nordic al Pietrei ALtarului. Sintem incintati, am parcurs un traseu foarte frumos, cu doua lungimi splendide.
In dreapta e Virful Sudic, cel cu crucea, in fata serpentina mare.
Retragera se face prin trei rapeluri. Primul are cam 40 m si pitoanele sint imediat sub creasta, spre sud (adica spre serpentine). Se coboara un pic in stinga, pina la 2 pitoane (mai sus am mai vazut unul, dar nu ne oprim la el). Al doila rapel e mai scurt (pina-n 20 m) si ne conduce pe o brina, linga un brad mare cu un piton in el, care e prima regrupare a Traseului Honvezilor. De aici mai facem un rapel de 40 m pina in poteca, la baza peretelui. Mergind 50 m spre dreapta, ajungem in Saua Nordica a Pietrei Altarului, de unde coborim spre riul Lapos pe poteca abrupta, pina intilnim din nou marcajul triunghi rosu.
Spre Virful sudic al Pietrei Altarului.
Un zoom spre lumea agitata a soselei.
Cum nu era inca ora 4, am hotarit sa mai facem un traseu in Cusma Laposului. Am ales Fisura Cusmei Laposului (4a, 3 LC) pitonat in 1976 de Eva Kolcza si Dan Vasilescu. Eu mai urcasem aici traseul Eva, cu citiva ani in urma. Fisura Cusmei Laposului e un traseu scurt (cam 100 m), asigurat bine (au aparut si spituri in regrupari), cu o linie foarte clara.
Vald a mers cap pe prima lungime, initial pe o fisura ingusta, apoi in dreapta, pina sub un tavan.
La liber nu e un traseu usor. Cred ca partea cea mai dificila e chiar la inceput, in primii 20 m.
A doua lungime imi revine. Plec pe sub un tavan mare, aerian.
Traversez stinga, apoi ies pe o fisra mai usoara si urc, in continuare, citeva trepte de stinca, traversez citeva brine si regrupez undeva la 15 m sub creasta.
Regrupat! din cauza tavanului si a zgomotului riului de jos, nu se poate comunica cu secundul.
Ultimii metri urca initial in stinga, apoi in dreapta si iarasi in stinga.
Din regruparea comoda, fotografiez Piatra Altarului (vedeti crucea in dreapta) si rememorez linia traseului parcurs in prima parte a zilei.
Intre timp, Vlad se apropie de finalul traseului.
Zoom spre crucea binecunoscuta de pe Piatra Altarului.
E o zi splendida de octombrie - soare, senin, cald. Cu cit ne apropiem de apus, temperatura incepe sa scada.
Ma uit cu pofta peste drum, la Piatra Mariei, in care inca n-am urcat nici un traseu.
Gata, sintem sus. A fost o zi faina, mi-era tare dor de Cheile Bicazului. Sint bucuros ca am parcurs doua trasee in care nu mai fusesem si ca am avut parte de citeva lungimi foarte frumoase. Abia astept sa revin, planuri am o gramada.
