planul meu era sa o scot pe ioana din casa, indiferent unde, cum, cit. am ales hasmasul, ptr ca nu mai fusesem de multi ani. alex abia astepta... asa ca simbata de dimineata am ajuns in lacul rosu si am pornit, initial pe soseaua spre gheorgheni, cam un km, apoi spre stinga, pe banda albastra.
marcajul e relativ clar la inceput, dispus de-a lungul unui drum forestier. prapad si pe-aici... dealuri intregi despadurite... ne-am bucurat totusi ca soarele sfida orice prognoza meteo deocamdata si ca am vazut cioteva specii de pasari pe care le intilnim rar in alte locuri: forfecute, pitigoi de bradet, pitigoi motati, pescarei negrii (care se balaceau fara jena in apele piriului oii), citeva rapitoare.
in spate se vede silueta stincoasa a suhardului mic (in fata silueta ioanei).
incepem sa urcam la un moment dat.
privim mereu in spate, spre suhard si spre fagetul ciucului (in dreapta), cel cu alveolele si cu lacrima de piatra.
urmeaza un drum printr-o padure, unde vedem de aproape 4 caprioare, apoi iesim in poiana alba.
care e alba, ascunsa in zapada...
cred ca abrupturile acestea rosiatice se numesc piatra potcoavei.
ne orientam fara marcaj acum, dar e ok, mai ales ca vizibilitatea este foarte buna. poiana alba este foarte intinsa, punctata de fel de fel de adaposturi temporare si stine.
laun moment dat, marcajele se intersecteaza. de aici vom urma banda rosie, spre hasmasul mare.
urcam o panta si deja vintul se inteteste.
ca timp sintem ok, am putea ajunge pina la piatra singuratica.
vintul se inteteste si ioana e din ce in ce mai epuizata. dar se bucura de ceea ce vede in jur.
ioana hotaraste ca ne oprim aici. noi nu avem nimic impotriva si, ptr a evita inghesuiala in cort si montarea lui in vint, cautam un adapost bun. gasim o stina foarte faina, de om gospodar, bine izolata.
ne instalam fara jena pe priciurile acoperite cu fin, facem ceaiuri, citim, dormim. e o noapte lunga - ne-am oprit cam devreme. ioana arata ca o balena albastra, in sacul ei de dormit. conditiile de cazare sint excelente.
a doua zi intentionam sa mergem pe hasmasul mare si la piatra singuratica. alex abia asteapta sa iasa din sac.
din pacate, dupa citiva pasi realizam ca vremea nu ne da sanse sa vedem mai nimic. viscol, ceata, totul intunecat. n-am gusta mare lucru din peisaj, asa ca decidem sa ne intorcem spre lacu rosu si sa mai facem pe acolo o plimbare, eventual pe bicajel.
urmele din ziua precedenta fusesera acoperite de zapada proaspat cazuta si sterse de vint.
oricum, e frumos si asa, atmosfera apasatoare da o nota de mister intoarcerii.
sintem nevoiti sa taiem urme noi.
traiti!
ioana face clasicul autoportret de grup.
coborim si ajungem iarasi pe forestierul acoperit de zapada si gheata, care ne scoate in scurt timp in soseaua gheorgheni-bicaz. fain hasmasul asta, linistit, de o frumusete calma, neagresiva. trebuie sa revenim.
lacul rosu e bocna si facem citiva pasi pe el. vara cotsa cam mult sa ajungi in mijlocul lacului, cu o barca. in plus, acum e liniste. citeva rate mari zboara pe deasupra, cautind un loc neinghetat. slabe sanse... ninge in continuare destul de serios.
mergem spre gitul iadului si ne indreptam spre bicajel. deasupra, silueta impresionanta a santinelei.
ii arat lui alex liniile principalelor trasee din acest perete si il simt impresionat si nerabdator sa ajunga acolo. sper sa reusim anul asta, revin oricind cu placere in traseele de aici...
spre bicajelul inghetat. noi mergem un pic spre cascade, sa vedem in ce stare sint. le vom gasi inghetate bine si... foarte soilcitate. ma bucur ca iese lumea la gheata.
in departare si in ceata, silueta tavanelor de la gitul iadului.
plecam spre iasi pe ninsoare, ne simtitm bine, sintem bucurosi, a fost fain. poatra altarului ne face cu mina, din departare.
