o tura-cadou de ziua mea (cu o seara in urma sarbatorisem cu o mina de prieteni, ar fi urmat o alta petrecere simbata, de la care am lipsit), o tura care avea drept plan initial parcurgerea integrala a crestei fagarasului, initiata de domul miki bucholtzer si de sorin. eu m-am alaturat, stiindu-ma in forma buna si indragostit de fagaras. am ajuns cu masina-sufragerie a lui sorin la sebesul de sus si, dupa o noapte petrecuta in masina, am luat drumul in piept spre refugiul suru. ningea in dimineata in care ne-am pornit, dar in scurt timp soarele s-a urcat sus, pe cer, hotarit sa nu se dea la o parte. si nu s-a dat...
ajungem in citeva ore la... refugiul suru (1450 m). in locul refugiului este acum un adapost modern, bine izolat, spatios, dar... inchis. am fi preferat un bordei deschis unui palat sub cheie. am inteles ca cineva a concesionat terenul si vrea sa dezvolte aici o zona de schi. oricum, cred ca o regula nescrisa a muntelui cere sa se lase o anexa deschisa (am vazut asta la podragu). singurul loc unde te poti adaposti in caz de furtuna este... cusca ciinelui.
am pus corturile si am facut citiva pasi spre marcajul ce duce in creasta, sa vedem starea zapezii. era buna... din pacate, d-l miki a hotarit ca nu e inca pregatit fizic si ca ne-ar tine pe loc, asa ca, convins si de crampe musculare, a ales sa coboare a doua zi. Alex (caruia timp de 3 zile i-am tot spus ionut) a luat aceeasi decizie, constrins de citeva bataturi aparute la picioare (alesese sa urce cu niste plastici-clapari netestati...). a urmat o seara rece, credeam noi, dar dupa ce ne-am baut ceaiurile caldura din sacii de dormit ne-a odihnit bine...
ne trezim pe la 6 in ziua urmatoare.
a doua zi, dupa multa mosmondeala pe linga corturi (lucru care, trebuie sa recunosc, ma cam pune pe ginduri), pornim spre creasta tirziu, in echipa de 4: eu, sorin, cezar si cosmin. deasupra refugiului intram in padure si ne angajam pe vilcelul care urca spre stinga. dupa vreo 200 m parasim linia vilcelului si mergem un pic pe marginea padurii, apoi iesim pe niste pante cu jnepenis acoperit de zapada.
e o zi faina, un senin adinc, zapada cind mare, cind buna. urcam spre creasta, pe muchia moasei. trebuie atentie aici, e o zona in care pot aparea avalanse.
ajungem la "monument", un loc in care s-a pus o placa in memoria unui salvamontist luat de avansa in timpul unei actiuni de salvare a unor victime ale unei alte... avalanse. d-l miki fusese in zona atunci si participase la actiunea de salvare (citeva detalii despre acest eveniment neplacut am citit intr-un articol al d-lui dinu mititeanu).
dupa monument, tinem o creasta clara, frumoasa, ocolind doar unul dintre virfuri. e o vreme superba, doar frigul isi face de cap: de cite ori ne oprim sau scoatem manusile din miini, ne taie.
inca un pic si iata-ne in creasta principala a fagarsului, in zona virfului cocoriciu.
ma simt bine si merg in fata, ma bucur de spectacol ca si cum l-as vedea prima data (imi amintesc de un interviu al lui florian pittis in care povestea cu cita incintare a vazut de 30 si ceva de ori un spectacol de teatru...). singurul inconvenient e ca uneori trebuie sa ma opresc sa imi astept colegii si atunci ma chinuie un pic frigul, mai ales daca dau si rucsacul jos din spate (si avem rucsaci grei, spre 25 de kg).
urcam si tinem creasta pina spre saua suru (2110 m). imi amintesc cum, cu 4 ani in urma, urcasem pe aici cu ioana, fara sa vedem mare lucru din cauza cetii. recunosc doar configuratia terenului.
cezar, cosmin si sorin (se vede in zare, mic, dar el nu e mic deloc...) vin si ei din urma, in aceasta ordine.
din saua suru decidem ca zapada ne permite sa ocolim virfurile suru si capul surului prin sud, pe curba de nivel. intr-adevar, zapada e buna, inghetata (cu tot soarele, sint afara spre -20 de grade, cred) si coltariii musca bine din ea.
ne indreptam, incet-incet, spre saua budislavu.
vom urca pe spinarea care se vede in partea dreapta a fotografiei - o urcare destul de abrupta, de la 2200 m pina la 2343 m, cit are virful.
budislavu, dinozaur amorf, in hibernare.
dinspre sud incep sa se ridice nori frumosi.
peisajul e maret.
de pe budislavu, mergem intial spre sud (poate un pic cam prea spre sud...), apoi spre est, indreptindu-ne spre virful virtopul rosu si spre portita avrigului. regula e asa: de pe platoul lat se merge spre sud si, de la ultimul stilp de marcaj se schimba directia spre stinga. dupa 250-300 m vor aparea alti stilpi de marcaj. creasta ciortea ni se arata, splendida, tentanta.
la ora 4 sintem in portita avrigului si hotarim sa punem aici corturile. e frumos, foarte frumos. si frig... ne dam seama imediat ce dam rucsacii jos din spate (n-am vazut niciodata o sursa mai buna de caldura decit un rucsac greu). soarele a inghetat. termosurile sint inghetate... sub geaca am gheata, transpiratia a inghetat. fetele ne sint de gheata... daca incerci sa faci pipi, te temi ca pina la contactul cu zapada se va transforma in gheata. e clar ca va urma o noapte foarte rece (au fost sub -30 de grade celsius).
ciortea, frumos, salbatic, dornic sa se ia un pic la lupta cu coltarii unor alpinisti. de data asta, nu vor fi ai nostri, dar vom reveni. caldarea avrigului e plina de zapada imensa (deh, fata nordica) si calea cea mai curata este urcarea pe ciortea.
in urma, spre budislavu.
punem corturile, destul de repede, ancorindu-le cu bolovani, cu bucati mari de zapada inghetata, cu pioleti, coltari, cu bete de ski. se apropie apusul. incercam sa punem primusurile in functiune.
un apus superb ne mai incalzeste un pic macar sufletele...
spre est, creasta ne sfideaza (scara, serbota, negoiu...)
culori calde intr-o atmosfera deosebit de rece... la ora 6 seara termometurl meu arata -26 de grade, pina spre miezul noptii vor fi sub -30.
primusurile fac nazuri. cel pe benzina, pe care ne bazam, functioneaza aiurea, trebuie mereu desfacut, curatat.
ultimile picaturi de lumina ne gasesc mesterind pe linga corturi.
somn usor! nu m-ar fi mirat ca soarele sa se blocheze in apus, inghetat, captiv.
spre est, creasta, intr-un cer violet.
urmeaza o noapte cu putin somn. cezar si cosmin, chinuiti de frig, mai mult se foiesc in sacii de dormit. profitind de faptul ca primusul meu se incapatineaza sa functioneze (e drept, in absida cortului), chiar daca e cu butelii de gaz, stau ore bune si il pazesc. hidratarae e deosebit de importanta in conditi de iarna. cezar si cosmin nu mai rezista si, profitind de noaptea senina, hotarasc sa se intoarca pe urmele facute, pe la 4 noaptea, la lumina forntalelor. se vor descurca bine, fara probleme. eu cu sorin ramin (lui i se stricase frontala) pina spre rasarit.
o placere sa stringi cortul si catrafusele la sub -30 de grade, o placere sa pui coltarii si sa desfaci noduri cu mina goala, fara manusa. in fine, pornim si noi inapoi de dimineata, cu degetele degerate, cu nasurile ciupite de frig (aveam sa constat acasa ca urme de degaraturi la nas si la degetele picioarelor imi vor ramine amintiri citeva zile).
ne miscam si nu mai simtim frigul. intoarcerea e mult mai usoara - avem urme si sintem in coborie. ne incalzim miscindu-ne.
privim spre sud, spre muntii capatinii si spre cozia.
ajungem repede in saua suru si luam la picior creasta de pe muchia moasei.
cu regret ca lasam in urma atita frumusete, coborim spre masina. in mod cert, ne vom intoarce ptr parcurgerea integrala a crestei, echipati mai bine, antrenati mai bine.
in 6 ore parcurgem distanta portita avrigului - sebesul de sus. ne reunim cu d-l miki si cu alex caruia ii tot spusesem ionut. in spate, creasta din care venim.
urmeaza, ca de obicei, un drum lung spre iasi, cu povesti si idei frumoase (d-l miki este o companie extraordinar de placuta si provocatoare in plan intelectual). oprim si privim cerasta fagarasului din sosea. la revedere, ne intorcem in curind. ptr iarna asta am de luat restantele cu arpaselul, petretele caltunului si - vis frumos - creasta de la suru la simbata.
