cu speranta ca vom gasi ceva zapada, plecam din iasi joi noaptea pe la doua, spre zarnesti. eu, vlad vinatoru si ionut. eu cu urmele unei accidnetari undeva la spate, mai jos, care s-a vindecat imediat ce am pus rucsacul in spate, ionut gripat, vlad sanatos. la gura riiului il asteptam pe cezar, privind uimiti citiva flacai care faceau un gratar la 7 dimineata, in ger. pornim voiosi spre curmatura, trecind prin poiana zanoaga. ionut merge incet, respira greu. sintem dezamagiti de lipsa zapezii. in plus, ceata nu ne lasa sa vedem creasta.
o scurta pauza la curmatura, ptr citeva ceaiuri. cezar isi revede prietenii dragi - cei din imagine. ionut incearca sa urce mai departe, dar isi da seama ca nu prea poate in starea avansata de raceala si renunta, urmind sa gaseasca o cale sa se intorca in iasi.
pornim spre creasta in 3 - eu, vlad, cezar. la inceput, drumul merge prin padure, pe o poteca stiuta, pe sub citiva copaci doboriti de furtuna.
ajungem, in sfirsit, la portiunea mai abrupta. totul e pudrat cu zapada. destul de alunecos.
urcam atenti hornurile de inceput.
mie imi place portiunea asta. cu doi ani in urma totul era plin de zapada. tin minte ca urcam destul de greu. acum, zapada nu facea decit sa acopere prizele cu un strat alunecos.
au urmat citeva portiuni mai expuse pe care le-am trecut cu atentie.
am ajuns sus, pe virful turnu (1923 m), primul virf nordic al crestei. planul nostru era sa ajungem la refugiul ascutit pina la lasarea serii.
in creasta tot asa, zapada destul de putina. Pe de o parte, era ok, inaintam repede, pe de alta parte, in unele locuri stinca era foarte lunecoasa.
am mers calm, constant, trecind de virful padina popii. din pacate, nu am vazut nimic in jur din cauza cetii.
ne simteam bine, era destul de frig - drept dovada, manusile inghetau imediat ce le scoteam din miini.
ne apropiem de ascutit fara sa vedem mare lucru. stim asta ptr ca am fost de mai multe ori in aceste locuri, altfel...
o noapte lunga si rece - cred ca spre dimineata temperatura se apropia de -15 grade - petrecuta in refugiul ascutit. speram ca a doua zi sa avem vizibilitate si sa parcurgem a doua parte a crestei nordice, plus creasta sudica. am pornit la drum pe la 9, asteptindu-l pe godot-soarele, dar degeaba... cam asta e tot ceea ce puteam vedea din fata refugiului.
ascutitul, refugiu in care niciodata nu am avut parte de vreme buna - ba am facut bivuac fortat, tremurind in haine subtiri o noapte intreaga, ba era un vint care parea ca o sa ne ridice la ceruri, ba ceata si foarte frig. va veni odata si-odata si vremea aia buna, nu?
am parcurs usurel creasta nordica intre ascutit si grind, facind o combinatie intre traseul de vara si cel de iarna.
citeva portiuni inclinate de catarat-descatarat au mai colorat parcursul crestei. ptr mine, o placere curata, alba.
din pacate, nu am pus un fis pe mine si, mergind mai repede si oprindu-ma de multe ori in vint sa imi astept prietenii, m-am tot incins si am tot inghetat de citeva ori, asta simtindu-se un pic in zilele urmatoare. fleac...
vlad si cezar au mers atenti, calculind cu grija miscarile mai periculoase.
pasaje frumoase din ultima parte a crestei nordice.
citeva portiuni de creasta unde s-ar fi trecut mai usor la coltari, daca zapada ar fi permis acest lucru.
asa ca, ptr siguranta, iata-l pe cezar incalecind un pic creasta naravasa.
ajungem in jurul orei 13.00 pe virful La om (2238 m), cel mai inalt al craiului. cezar e hotarit sa se opreasca aici si sa se hidrateze la refugiul din creasta, urmind apoi sa coboare spre refugiul grind 1. avea sa ajunga, in cele din urma, la stina de jos.
Ca de la om (1.73 m) La Om (2238m).
eu cu vlad pornim pe la 13.30 pe creasta sudica, cu gindul de a innopta la refugiul din saua funduri. soarele incepe sa se arate timid, dupa voalul de ceata. nimic clar. intentia sa ramine, dar timiditatea invinge si nu avem parte de lumina.
vlad cel bucuros. uf, ce bine, imi era dor sa mai iesim impreuna la munte, sa dormim inghesuiti, sa mincam din aceeasi oala, sa suferim impreuna de sete, frig si, mai ales, sa ne bucuram in liniste, fara exteriorizari clare... pe vremuri ieseam mai des impreuna, acum iesim, oricum, bine atunci cind iesim.
acesta a fost momentul de maxima luminozitate al zilei.
dar nu a durat prea mult... doar citeva minute, cu intermitente.
drept premiu al parcurgerii crestei, bucegiul ni s-a aratat citeva clipe.
ne-am bucurat de aceste farime de adincime doar citeva minute, dupa care ceata si-a reluat stapinirea peste aerul rece, uniformizind privelistea opaca.
gata, se duce si privelistea, sa mergem mai departe.
identificam locurile din creasta unde ies trasee ce vin din poiana inchisa sau din padina lancii.
ajungem la ora 16.00 la refugiul din funduri. am parcurs creasta sudica lejer, in doua ore si jumatate. zapada nu ne-a pus probleme, dar nici nu ne-a ajutat, fiind moale si alunecoasa. aici ninge usor. topim zapada cit sa facem vreo doua termosuri de ceai, apoi ne bagam in saci ptr a ne proteja de frigul care incepuse sa muste. urmeaza o noapte care nu-mi place,mult prea lunga (intuneric de la ora 17.00 pina la ora 7.30 dimineata). Afara e frig, peretii interiori ai refugiului fac condens si transforma cutia de tabla in congelator. Uf, n-am nici o carte la mine si nu pot dormi, in nici un caz, atit de mult, asa ca ma tot framint in sacul de dormit, ascultind respiratia calma de somn a lui vlad sau sforaiturile unui neamt care doarme si el in acelasi refugiu cu noi. citeva ore imi intorc gindurile pe toate partile, pe urma fac schita unui posibil scenariu de film si atipesc citeva minute, iarasi ma trezesc, iarasi atipesc, incit nici nu mai stiu cind sint treaz si cind adormit.
in sfirsit, dimineata ma trezesc si ies in fata refugiului. o mare de nori imi bucura ochii, avizi dupa orice urma de lumina sau si culoare.
e lumina, e lumina, clar, e lumina.
rasaritul e drept in fata noastra si il salutam, bucurosi.
salutam si bucegiul, in stinga soarelui.
stringem incet bagajele si, dupa ce prietenul nostru neamt ne invita la o cafeluta (nu? nu vrei? un cafelut mic-mic si tare-tare...) pornim, pe la 8 si un pic, in jos.
creasta e in soare acum si zarim, undeva sus, siluetele unor capre negre.
e frumoasa dimineata asta... pacat ca n-a fost asa si ieri.
ajungem in zona "cabanei iliescu" si ne tot oprim sa privim spre creasta. povestim fel de fel de bizdiganii cu neamtul nostru stabilit in romania, care umbla singur prin munti romanesti.
la stina facem jonctiunea cu cezar, mai bem cite un ceai, mai hranim cite un ciine si pornim, apoi, spre masini.
cu ocazia asta vad si eu prapastiile zarnestilor, si ramin placut impresionat de maretia peretilor. urmaresc linia citorva trasee de escalada, ma bucur de zborul inghetat al unui fluturas de stinca. A fost fain, tare fain in piatra craiului cu vlad si cu cezar... abia astept urmatoarea iesire...
