Tot vorbeam cu Vali despre Memorialul Emilian Cristea din peretele Vaii Albe de ceva vreme... Stiam ca este un traseu greu, cel mai greu clasic din Carpatii romanesti, stiam ca este sinuos si ca orientarea este grea. Cam atit, schitele pe care le avem sint sumare, descrieri ioc. am plecat vineri dimineata spre Busteni, imediat dupa ziua lui Vali. Anul trecut tot asa, imediat dupa ziua lui am iesit in Cheile Turzii...
O toamna superba la poalele Bucegilor. Padurea spre refugiu este o minunatie, mergem fara sa sa simtim vreo urma de oboseala.
ajungem in mai putin de 2 ore la refugiu. Zadele sint in perioada de carnaval...
Dupa o pauza de masa, hotarim sa urcam spre circurile Vaii Albe, sa retinem clar anumite detalii, caci a doua zi vom face pe intuneric aceasta apropiere.
Ajungem pe curbele de nivel dinspre circuri si ne bucuram de privelistea virfului Picatura, impodobit de zade galbene. Daca n-ati apucat sa iesiti pe undeva toamna asta, acum este momentul...
Ultimele flori de colt.
la intoarcere, fotografiem Tancul Mic din preajma locului numit La Pinda.
a doua zi ne trezim pe la 5 si la 6 pornim spre circurile Vaii Albe, urcind pantele la lumina frontalelor. Ajungem intr-o ora pe bolovanul care este punctul de plecare al traseelor celebre din circul 1. Plec cap in prima lungime a Memorialului.
aici o fotografie foarte buna a peretelui Vaii Albe, de la Titus Gontea. Cu albastru sint Sperantele, cu rosu Ultimatum, cu verde Memorialul si cu mov Creatia. Memorialul este un traseu cu reale probleme de orientare, cu o linie oarecum sinuoasa, apropiindu-se foarte tare de celelalte trasee din zona. asigurarile sint bune, dar rare si recomand echipelor care merg prima data in acest traseu asigurari suplimentare - frienduri si pitoane. noi nu am avut si... veti vedea...
o schita de ansamblu a traseelor din zona, care nu este de ajuns ptr orientare...
prima lungime am mers eu cap. Se urca niste praguri cu iraba, se intra apoi intr-o bavareza, iarasi citeva pragrui si se regrupeaza pe o platforma buna. Pasi impusi, fara asigurari - caracteristica a intregului traseu.
Vali porneste pe a doua lungime si merge vreo 10 m, punctind in 2 pitoane. Apoi pierde traseul - oriunde te-ai uita, nu vezi nici o asigurare. Daca stii traseul, e ok, daca nu, ai de ales... si Vali a ales sa mearga mult spre dreapta, ceea ce l-a scos din traseu. Corect e asa: al doilea piton are in el o bucata de coarda cam putreda; de acolo se merge cumva inainte, nu se traverseaza dreapta. Vali a mers pe niste brine si nu a mai gasit asigurari, ajungind aproape de terenul de fotbal.
din locul regruparii, eu am mers mult in stinga si, in cele din urma, urcind niste praguri si traversind iarasi in stinga, am revenit pe linia Memorialului.
Multi fluturi de piatra in jurul nostru...
unii chiar foarte aproape, dar nu aveam noi aparate prea bune sa-i fotografiem.
vali vine in regrupare si se pregateste ptr urmatoarea lungime.
La inceput un diedru clar, unde pitoanele se vad bine, apoi depasirea unei surplombe si un traverseu stinga pina in urmatoarea regrupare. Pentru noi nu au fost probleme de dificultate a pasajelor sau de viteza - ne-am miscat bine, doar ca, dupa cum veti vedea, orientarea in perete nu a fost punctul nostru forte...
norii erau mult sub noi, deasupra busteniului.
a urmat o lungime memorabila.m-am uitat in jur si am vazut doua pitoane in stinga,sus,pe o fisura.Pe scurt: varianta pe care ar fi trebuit sa urc este cea marcata cu galben, varianta pe care am urcat este cea cu rosu.Cu verde am trasat linia Ultimatumului. Eu am facut citiva m pe Ultimatum,am cazut intr-un pasaj,am revenit,am trecut si am luat-o mult in stinga.Este,clar,lungimea cea mai riscanta pe care am parcurs-o pina acum...Aveam sub mine 2 pitoane,la intersectia liniei rosii cu cea verde.Am mers apoi fara asigurare vreo 25 m,cred,pe praguri friabile.Am pus o nuca mica undeva,constient ca nu are cum sa tina o cadere.La un moment dat mi s-a rupt o priza de mina si a trebuit sa fac o miscare foarte intinsa sa ma redresez.Imi era clar ca trebuie sa traversez spre dreapta si am cautat un loc unde sa pot face asta.Am traversat pe o crestulita friabila si am intrat intr-un horn.Am vazut un piton la 5 m mai sus.Imensa bucurie...Inca o traversare expusa mai sus si iata pitoanele din Memorial! Sint sub tavan!
Imensa senzatia de eliberare atunci cind am revenit pe linia pitoanelor... Am incercat in permanenta sa ramin calm, lucid, am respirat adinc, m-am odihnit pe prizele mai mari. Am avut si ceva noroc... Vali a venit secund pe aceeasi liniei si nu prea i-a placut. A mers un pic spre tavan dar nu a mai vazut asigurari si, cum eram iesiti din grafic ca timp (ne impuseseram ora 11 ptr Aripa), am hotarit sa coborim. doua rapeluri si un traverseu ne-au scos pe terenul de fotbal. Aici, Aripa din Memorial, in dreptul bivuacului 1 din Albastra.
In fata noastra era o echipa spre Lespezi. Pe Catalin il cunosteam din Bicaz. In prima lungime de perete a Lespezilor, alta peripetie: la 7-8 m sub regrupare ramin cu un bolovan imens in brate, sprijinit de mine (cam 150-200 kg). nu pot sa fac nici o miscare, sint intepenit intr-un horn si incerc sa gasesc solutii. nu vreau sa cad cu el pe mine, ar fi fatal. in plus, sub mine e Vali si sint si corzile, care s-ar taia in urma socului... Baietii de deasupra imi arunca un capat de coarda in care ma asigur. Incerc sa reechilibrez bolovanul intre peretii hornului si dupa 4-5 minute de stat cu el in brate reusesc sa ii redau un echilibru foarte precar. Vali vine atent, constient de pericol si urca cumva pe deasupra lui. Hotarim sa-l dam jos, sa nu punem si alte echipe in pericol. Cu o simpla atingere, Vali trimite bolovanul spre baza peretelui si noi raminem un pic infiorati de zgomotul imens si de mirosul de cremene care ne zgiriie narile. Multumesc mult, Catalin si Iulian! Ajunsi in regrupare, o luam noi inainte.
Lespezi este un traseu foarte frumos, mult mai usor decit celebrii lui vecini - diedrul pupezei, fisura albastra sau sperantele. urcam pe fisuri clare, traversam pe o brina de iarba dreapta, apoi iarasi traversam dreapta spre o grota si, in final, printr-un horn, iesim in creasta vaii albe.
Peisajul este maret... aici, crucea de pe Caraiman, vizavi, vazuta din profil si pintenul Vaii Albe, spre dreapta fotografiei.
M-am simtit excelent cu vali zilele astea... Simt ca ne-au legat cumva mai bine peripetiile din ziua aceasta...
Vali mult, mult deasupra Busteniului, pe penultima lungime a Lespezilor.
Printre nori, Busteniul.
Pe la 2 dupa amiaza caldura sfida orice prognoza meteo... Mai sorbeam cite o gura din apa cu miros intens de urina luata de la izvorul de linga refugiu... Vai, ce buna era...
Ultimii metri si ptr Vali si... iata-ne in creasta Vaii Albe. Din pacate, aici, un eveniment nefericit ne asteapta: un accident. O fata a alunecat din creasta Vaii Albe spre Valea Costilei. Noi iesim din perete cam in acelasi timp si mergem repede sa vedem daca putem fi de ajutor. Mare lucru nu este de facut... E clar ca sansele de supravietuire sint mici. Asteptam sa vina salvamontul, le imprumutam corzi si anouri si asteptam verdictul. Fata este la 100 m sub creasta, o vedem si noi. Probabil ca decesul a survenit instantaneu. Salvamontul constata decesul si, odata cu apropierea inserarii, luam la pas retragerea pe brina aeriana spre refugiu. Ne orientam bine pe portiunile expuse, la lumina frontalelor si ajungem obositi la locul de dormit... Ne-a cam curtat moartea astazi, i-am cam simtit mirosul... am un gust amar, nu atit din cauza peripetiilor mele din perete, cit din cauza accidentului amintit. O fata de 30 de ani...
a doua zi ne trezim si vedem un rasarit superb.
soarele isi trimite razele, in semn de salut, pe deasupra norilor. Salut!
pe urma se arata si el.
da, se anunta o zi superba! virful picatura in lumina rasaritului de toamna.
de la punctul de belvedere de sub tancul ascutit, o fotografie cu refugiul costila, peretele vulturilor, tancul mic si peretele costilei.
Extraordinara dimineata... noi ne simtim bine, am avut parte de citeva ore provocatoare intr-un perete pe care amindoi il iubim mult si de citeva mostre de frumusete pe care doar luna octombrie ti le poate dezvalui.
coborim in busteni, la masina. incet-incet, norii se aduna deasupra peretilor. ne luam la revedere, a cita oara, de la locurile astea atit de dragi, in care sintem acasa mereu si mereu, chiar daca ajungem rar, hotariti sa revenim in vara sa ducem la capat Memorialul. Vom fi mai bine pregatiti, acum stim cum sa rezolvam lungimile din prima parte. Abia astept! Ce zici, Vali, ne bagam? Pina atunci, simbata asta, 17 octombrie, voi incepe urcarea altui munte... E drept, in conditii de siguranta, bine antrenat si cu experienta cuvenita...
