ne doream sa ajungem la memorialul misi szalma, in cheile turzii, dar posibilitatea clara s-a ivit destul de tirziu, asa ca din iasi am plecat vineri, dupa miezul noptii, ajungind in cheile turzii pe la 7 si ceva dimineata. la ora 10 incepea concursul.
am facut echipa cu vlad condratov. obositi dupa o noapte de nesomn, fara o strategie clara, am improvizat ceva la fata locului. initial voiam sa ne aruncam pe traseele mai tari din peretele urias, dar apoi, la sfatul lui alin bradean, ne-am reorientat. am urcat intii creasta sansil, apoi csipkesul, in tandem cu o alta echipa. fotografiile sint facute la nimereala, am alergat mai tot timpul, pe orizontala sau pe verticala.
peretii din jur se umpleau de echipe - creasta sansilului parea stapinita de un paianjen care-si intindea peste tot pinze uriase.
la doua ore dupa startul in fuga din fata taberei terminaseram si sansilul si csipkesul. in mod normal, ar fi trebuit sa continuam cu metalul, apoi cu suurime, dar cum alta echipa se pregatea sa intre in metalul, am fugit direct spre suurime.
vizavi, peretele urias si cel al porumbeilor, plin de alpinisti. mi-a placut tare mult imaginea asta cu pereti ce nu mor de singuratate...
suurime este un traseu superb, solicitant, atit din punct de vedere al pasajelor tari cit si al orientarii. eu cu vlad ne-am descurcat foarte bine si in doua ore ieseam in creasta. am mers cap schimbat si, de multe ori, in portiunile usoare, concomitent. am constatat cu ocazia asta ca batrina mea coarda nu mai are 50 m cum ar trebui, ci doar 43-44, asa ca am mers in paralel pe destule bucati de perete...
in peretele porumbeilor, mihai si andrei intrasera in quo vadis, alt traseu superb.
toamna se face simtita in cheile turzii.
daca mariti poza vedeti acolo doua punctulete, la plecarea pe a treia lungime din quo vadis.
citeva parapante colorau cerul.
noi eram incintati de suurime - un traseu superb, cu o prima lungime ce te pune sa treci in fel de fel de pozitii acrobatice, sa schimbi spraiturile cu bavarezele. pitoanele sint bine pozitionate si nu iti permit sa mergi artificial continuu, ceea ce mi-a placut foarte mult. a doua lungime traverseaza stinga si apoi depaseste frontal o surplomba. in a treia sint clare probleme de orientare, asigurarile se vad greu, datorita vegetatiei. ultima iese in creasta, pe un sistem de fisuri.
vlad, cap in ultima lungime.
grota lui hili, vizavi. fiind in ritm de concurs, am mers destul de repede si nu am prea stat sa fotografiem...
la iesire din suurime, bucurosi ca am parcurs acest traseu minunat. deja simteam ca ne-am atins scopul - un traseu nou, frumos, al naibii de frumos... multumesc, alin, inca odata ptr sugetie...
eram in grafic, mai aveam ceva timp, asa ca am alergat spre alte trasee.
mihai si andrei se regrupasera dupa lungimea a treia a quo vadisului, cea cu pasul de 7-.
noi fugeam, ne simteam bine, voiam alte trasee. trei erau prea putine.
am mai parcurs in acea zi creasta frumoasa, apoi inca doua trasee de cite doua lungimi in peretele aerian: zburatorul si LM. incheiam ziua cu o alergare spre punctul de sosire in tabara, orice intirziere insemnind penalizare. de fapt, concursul era un pretext, noi oricum eram foare bucurosi si multumiti de faptul ca am stat pe stinci toata ziua, in ciuda oboselii, a foamei, a setei.
seara ceva bere, doua proiectii, discutii cu unii cu altii, apoi odihna...
a doua zi, duminica, mai erau 4 ore de concurs, am fost primii care am ajuns la baza peretelui urias si am intrat in vigh tibi. tot cap schimbat, bineinteles. am terminat traseul in doua ore.
a urmat rapelul prin grota lui hili.
din 3 rapeluri am fost jos. am fi vrut ascutitul in continuare, dar era plin de echipe, asa ca...
am mers in sansil si am intrat in grota sansil. am ajuns in grota de sus, am fotografiat.
vizavi, andrei si mihai erau in csipkes si nu pareau sa se grabeasca.
faine locuri... nu am mai prins varianta cu tunel si am coborit in rapeluri la baza potecii.
vlad in grota.
am facut un rapel pina in fundul grotei, crezind, intial, ca sintem in tunel. nu vedeam nimic, vlad imi dadea lumina cu ajutorul blitzului aparatului foto.
am terminat concursul tot in alergare. bineinteles, experienta a fost foarte faina, o data pe an imi place sa alerg prin pereti. noi sintem multumiti de realizarile noastre - 8 trasee, 27 lungimi de coarda. bineinteles, nu aveam cum sa cistigam ptr ca am avut o strategie deficitara si am pierdut mult timp intre trasee. dar de miscat ne-am miscat bine - se poate si asta e fain...
a urmat concursul supriza - statul in pozitie de... buda...
am participat cu totii, mici si mari.
clasamentul final. noi, pe locul 6. oricum, primele locuri sint ale celor din zona, care cunosc perfect locurile si traseele. bravo lor!
a urmat premierea.
in prim plan, d-l kovacs gyorgy, cel care a pitonat csipkesul.
radu si nusu.
primul loc, joe indianul. o echipa faina, am mers in paralel cu ei - noi in vigh tibi, ei in quo vadis. au iesit pe locul 1 si nu oricum, ci mergind liber in toate traseele, neatingind nici un piton. jos palaria!
ne-am simtit bine la festivitatea de premiere.
am mincat apoi.
ne-am luat la revedere de la cheile astea dragi...
le-am lasat pe mina ingalbenita a toamnei si am plecat spre iasi. ce experienta faina, ce minunatii de pereti... abia astept sa revin in cheile turzii, sa incerc la liber cit mai multe trasee.
