ar fi trebuit sa plecam in retezat citeva zile, dar prognozele meteo erau mult prea pesimiste... asta e defectul lor, sint pesimiste... de fapt, se anunta cod galben cam in toata tara, in zona de munte, asa ca am stabilit sa mergem spre cheile bicazului. aici ne-au mai prins fel de fel de coduri pina acum. eu cu andrei am intrat in independentei, vlad c cu mihai au incercat dinamo XXX, s-au dat jos si au intrat in fisura neagra, iar lori, adri si ionut s-au plimbat pina pe suhard in prima parte a zilei.
un pic uda fisura de pornire din independentei, dar o stiu prea bine ca sa mai fac mofturi. ajung repede sub tavan.
atirn rucsacul de ham si trec acrosind cu piciorul. imi place mult pasajul asta.
andrei vine si el, placut impresionat de pasii primei lungimi.
a doua lungime incepe cu o bavareza destul de tare. am trecut odata si la liber, dar acum am pus o scarita... deh, virsta...
am ajuns in regrupare, dupa ce am traversat dreapta, la un moment dat descendent.
hai, andrei, poti sa vii!
si se porni andrei calm,
trecu de pasul mai greu de la inceputul lungimii,
si ajunse in traverseu, unde se chinui undeva intre doua asigurari. dar nu mult. a treia lungime incepe cu o traversare dreapta pe niste praguri murdare, cu iarba, apoi continua cu o fisura frumoasa, lunga de 10-12 m, care se trece prin catarare libera, avind un piton la baza si altul la iesire. tot timpul mi-a placut bucata asta!
andrei, in prima bavareza.
i-a placut si lui - e o portiune nici grea, dar nici foarte usoara - exact cit sa simti satisfactia catararii.
sub regrupare.
a urmat lungimea de artificial. destul de scurta si fara probleme (tot respectul ptr cei care au scos-o la liber!)
la un moment dat, ca fapt inedit, fiind distanta mare intre doua asigurari, se pune o cordelina in jurul unui mot si se trece cu scarita in ea. un pas de liber impus exista chiar la iesirea sub regrupare.
andrei, pe lungimea de artificial. de data asta, s-a imprietenit bine cu scaritele mele...
sub noi, soseaua agitata. aici e liniste, sintem calmi, veseli, ridem, glumim. de cite ori urc cu andrei, ma simt ca la o plimbare prin parc - sporovaim verzi si, uneori, uscate.
ultima lungime imi place, cred, cel mai mult. incepe cu doua bavareze de cite 15 m intrerupte de un pragulet care iti da ocazia sa te recuperezi, cu asigurari rare, exact unde trebuie. continua apoi cu un traverseu lung dreapta, destul de sustinut si iese in creasta printr-un horn scurt.
andrei, pe ultimii metri.
in hornul final. trebuie sa spun ca m-am distrat grozav sa-l vad cum se zvircoleste ca un vierme intre pereti, la 2-3 m de mine...
ei, ce e cu bucuria asta! gata, am terminat independentei! in mod cert, dupa ce am catarat prin mai toti marii pereti ai tarii, dupa ce am gustat din multe trasee celebre si am repetat atitea linii clasice din bicaz, turzii, bucegi, crai, buila pot spune ca independentei este unul dinte cele mai faine si variate trasee de alpinism clasic din tara. daca nu l-ati facut, nu mai stati pe ginduri!
drept multumire ca l-am dus in acest minunat traseu, andrei m-a strins, nu tocmai barbateste, in brate.
dupa amiaza am petrecut-o in sugau, punind manse ptr lori, adri si ionut, aflati la primii pasi pe verticala.
lori.
adri
ionut s-a descurcat foarte bine, a urcat de citeva ori. m-am urcat si eu linga el si l-am invatat cum se face un rapel. ma bucur ca a fost incintat!
tot ionut, pe o alta mansa, ceva mai dificila.
cum, necum, a urcat-o si pe asta. bravo, ionut! daca te tii, ai toate sansele sa vezi lucruri la care nici sa visezi nu poti, inca. crede-ma!
simbata noaptea a plouat asezat, dar destul de mult. duminica cerul era, inca, acoperit de nori. am decis sa iesim la o plimbare prin zona sugaului.
am ajuns sub tunelul care strabate peretele dintr-o parte in alta - sura glodului se numeste.
unii usor, altii cu emotii, au urcat saritorile de acces. oricum, e periculos sa urci cu limba intre dinti - in caz de accident, nu mai ai cu ce sa strigi dupa ajutor. iertata sa fie, duminica lori a implinit o virsta inca frumoasa!
in tunel.
urcam un pic in creasta si privim spre chei, strajuite, la intrare, de peretele nordic al surducului, cu fisura artei.
prindem o curba de nivel si ajunge la pestera munticelu. amintiri placute - cu ani in urma am ajuns aici de 2 ori, condus de codrin... pestera este, din pacate, distrusa in buna parte de oameni...
albul dat de calcit este innegrit de fum, stalactite si stalagmite stau, rupte, pe podea. cretin animal omul asta, daca ne gindim ca o stalactita se formeaza in milioane de ani (1-2 mm depunere pe an).
la iesire, coborim prin finete pline de brinduse de toamna - primele pe care le vedem anul asta.
si nu numai brinduse...
pereti semeti in dreapta...
doi cai se uita la noi intii linistiti...
apoi, brusc, unul dintre ei izbucneste in hohote... vai, ce ne-am speriat!
dupa care, nepoliticos, scoate limba... probabil ca stapinul sau sta cam mult in crisma si nu a apucat sa-l educe... rusine! eu cal asa obraznic nu am mai vazut!
ochesc, cu mihai, o linie clara, o fisura pe care ne-ar placea ca, intr-un viitor cit se poate de apropiat, sa o urcam in premiera.
traditie romaneasca, cu un bibelou si un casetofon in fereastra.
intorsi linga cabana din sugau, ii privim pe vlad si pe andrei care se chinuie cu o fisura surplombata. prilej sa prind citeva poze spectaculoase.
nu?
cam asa arata codul galben in sugau, duminica la ora 6 seara... sa tot fie! drumul spre iasi trece, ca de obicei, repede, cu vama veche, de data asta.
