piatra craiului... am plecat cu un tren din iasi, pina in brasov. apoi cu un alt tren pina in zarnesti si de acolo care cu ce a putut - unii cu o masina, altii cu o ocazie. participantii la aceasta tura: eu si ioana - partea experimentata a grupului, apoi gabi, lori, adri si ionut - cei cu mai putina experienta. la plaiul foii abia se oprise ploaia... planul meu era sa le arat vechilor mei prieteni locuri la care nici nu visasera. asa ca...
apusul a venit frumos, ca de obicei. ne-am culcat devreme, stabilind ora 6 ptr trezirea de a doua zi. planul meu era clar - briul de mijloc, partea sudica, traseu pe care il parcursesem cu o luna in urma, cu vlad vinatoru si cu... teo, prietenul nostru care a murit la o saptamina dupa aceea. sa fii linistit, teo, am revazut locurile acelea si inca poarta urmele bucuriei tale din acea zi.
am pornit la drum cu voiosie. ioana simtea un picior, ceilalti incercau sa intre in ritm. stiam ca o sa fie un pic cam dificil ptr ei, neobisnuiti cu astfel de trasee lungi, expuse, solicitante. dar stiam, iarasi, ca pot sa controlez grupul, ca fiecare este un prieten de nadejde. aveam in rucsac ci ceva ptr asigurare (anouri, o semicoarda etc) si... am mers inainte. mi-a placut sa ne intilnim, vechi prieteni, in alt context decit cele obisnuite. de data asta ne-am intilnit - chiar cred ca ne-am intilnit - pe teritoriul meu...
pina la spirla au suflat cam greu toti, dar ii incurajam si le spuneam ca gata, greul a trecut... in fine, de aici incepea partea frumoasa. partea de jos a partii de mijloc.
primul care dadea semne de oboseala era adri. la un moment dat se gindea sa renunte, dar l-am impulsionat sa continue macar pina la zaplaz. toata admiratia - nu numai ca a continuat pina la zaplaz, dar a ramas cu noi toata ziua si s-a concentrat foarte bine pe intreg traseul. pentru mine toate astea erau floare la ureche, ptr ei efortul era mult mai mare si, prin urmare, frumusetile din jur li se aratau dupa mult mai multa munca. ii invidiez ptr asta...
am ajuns pe grohotisul de sub zaplaz. de data asta voiam sa urcam pe lanturi si sa prindem briul de mijloc spre sud, ptr ca, ma gindeam, ar fi fost mai greu ptr prietenii mei sa las la sfirsit coborirea pe lanturi.
inca un pic, inca un pic... deja toti incep sa se obisnuiasca cu efortul si urca bine.
iata-ne la zaplaz, loc a carui frumusete ma uimeste de fiecare data cind ajung in zona.
primul hop - lanturile. ok, usor, placut, ce mare scofala? asta ptr noi, cei obisnuiti cu drumurile de munte, cu traseele de catarare, cu efortul. aici, in prim plan, ionut, pe care l-am cunoscut cu o zi inainte. el s-a miscat foarte bine, cu incredere, desi marturisea ca nu a mai facut miscare cam de mult. bravo ionut, jos palaria! nu ca-i faina viata fara volan?
gabi, in spatele zaplazului. tot timpul a mers atent, a gustat ambrozia din jur, a stat sa ajute cind cineva avea nevoie de ajutor. ai fi spus ca merge pe munte de o viata.
prietenii mei sint un pic speriati la primele sufe, dar in curind se obisnuiesc. ei, hai, dracul nu-i chiar asa de negru. e policolor.
adri, intre agonie si extaz. in cele din urma, a biruit extazul. nu?
cu citeva pauze intre saritori, ne apropiem de punctul in care ne vom rupe de marcaj. lori s-a descurcat ca o caprita. doar ca nu prea i-au placut sufele... din cite stiu, nici capritelor nu le plac.
mergem grupati, mai avem doua lanturi.
si iata-ne in punctul in care ne vom desprinde de marcajul rosu, spre dreapta. gata, de aici intram in briul de mijloc - partea sudica. le-am cerut prietenilor mei concentrare maxima - urma un traseu nemarcat, cu ceva portiuni expuse, dar nu neaparat dificile. frumusetea, frumusetea in schimb...
lori, adri, ionut, eu, gabi. ioana era in spatele lentilei. eu unul m-am simtit foarte bine in compania lor, mai ales ca rutele parcurse erau cu mult peste ceea ce ei se asteptau sa fie. asta era si ideea, sper ca gustul pentru acest tip de frumusete s-a redeschis.
si gata, iata-ne in briul de mijloc. eram iarasi in aceste locuri minunate, salbatice. partea aceasta sudica a briului este unul dintre traseele mele preferate ale carpatilor.
adri, lori, gabi, ionut, ioana, toti merg cu mare atentie. uneori par stresati, dar facem pauze, fotografiem, glumim tot timpul. ii inteleg, nu e usor ca, dupa ce o viata intreaga ai invatat ca omul este un animal biped (e drept, fara pene si cu unghii late) sa revii pentru citeva ore la starea de patruped.
citeva portiuni mai expuse sint depasite lejer de toata lumea. to timpul am stat unii linga altii si ne-am indrumat, ne-am aratat prizele, variantele mai usoare.
dans popular cu adri, lori, ioana, gabi.
deodata am intrat in lumea caprelor negre, care sint maro.
femele, masculi, puiuti. unii foarte aproape. spectacolul este impresionat mai ales ptr cei care vad ptr prima data capre negre.
ne asezam si fotografiem in voie. pozele apartin ioanei.
sintem linistiti si caprele ne accepta in teritoriul lor fara sa se sperie prea tare. de ce ar face-o? nu sintem decit bieti trecatori prin lumea lor, infinit mai curata, mai frumoasa, mai fireasca.
alpinisti locali.
mirare... curiozitate... maternitate...
briul ne poarta spre umerii pietrei craiului, pe poteci, brine, stinci.
nori de ceata ne depasesc, din cind in cind, dar noi ne vedem de ale noastra - traversam, urcam, coborim.
privind in urma...
ioana, foarte atenta intr-o traversare.
ne apropiem de peretele lancii. o scurta ratacire si un grohotis instabil tare ne-au ingreunat inaintarea, un pic mai devreme.
hai, ca nu mai avem mult pina in poiana inchisa.
briul sudic este plin de flori de tot felul. aici, citiva clopotei. eu le aud de fiecare data clinchetul.
gabi si lori, veseli mai tot timpul.
adri si lori, surprinsi de ioana - paparazzi ascuns in jnepeni.
flori, tot flori, de tot felul, peste tot, peste tot.
garofita pietrei craiului.
poiana inchisa se vede deja in fata noastra, sus. vom merge sa o deschidem, sa ne deschidem.
lasam in urma atita frumusete...
sintem aproape, mai avem o singura portiune expusa de trecut, care mai mult pare grea decit este. vorba lui adri:"cui nu-i convine, sa se duca la cort!"
peretele lancii, impresionant. nu-i asa ca sint mic? mic si-albastru.
extraordinar - orice nivel al privirii surpinde bucati de lume organica. aproape nimic care sa aminteasca prezenta omului. poate doar momiile si poteca.
sute de flori de colt.
depasim traverseul expus pe rind, indrumindu-ne unii pe altii. urcam apoi cu ajutorul sufei pina in poaia inchisa, strajuita de o caprita care ne da acceptul de a ne odihni un pic pe aceste meleaguri.
poiana inchisa este extraordinara - flori, un izvor, capre negre si o perdea de pereti deasupra.
un scurt popas la izvor.
creasta sudica a pietrei craiului, vazuta din poiana inchisa. gasesc repede drumul de coborire spre marele grohotis. sintem cu totii veseli, le promit prietenilor mei ca de acum gata, portiunile expuse s-au dus. ceea ce este adevarat.
fluturi galbeni cedeaza ispitei in fata florilor rosii.
peretele central al marelui grohotis.
explicam peisajul - peretele marelui grohotis, briul rosu, marele grohotis, moara dracilor etc.
poveste nesfirsita de amor.
coborirea este usoara si placuta, fara probleme de orientare.
paretele central al marelui grohotis se ridica impresionant deasupra noastra. observati silueta mica in stinga.
coborim spre marcajul stiut - tringhi albastru - ce vine dinspre ceardacul stanciului.
merg un pic mai repede, sa recuperez un rucsac scapat de lori. imi fotografiez marii prieteni pe marele grohotis.
ioana, care a simtit un pic coboririle de pe briu.
lui adri i s-a umflat o glezna, dar a continuat dezinvolt, ca si cum nimic nu i s-ar fi intimplat. isi pastrase si puterea de a face fel de fel de glume...
marcajul ne conduce clar spre nord, pe sub pereti.
soarele se apropie de apus si sintem cu totii constienti ca vom ajunge la corturi pe intuneric. la fel ca si anul tecut, cind am mers in cresta sudica cu citiva prieteni neobisnuiti cu drumuri lungi pe munte. oare bucuria nu e mai mare dupa ore si ore de efort cu care nu esti obisnuit? nu stiu, eu asa sper...
apusul ne gaseste undeva aproape de spirla - in zona in care schimbam marcajul albastru cu cel rosu, ce vine dinspre zaplaz.
la lumina frontalelor parcurgem drumul spre plaiul foii. cam toti sint obositi, au avut parte de o experienta nou. bucuria, cred, este pe masura... ne odihnim bine, a doua zi...
a doua zi o luam de la capat. adri renunta - febra musculara il tine pe loc. traseul de astazi : plaiul foii - malul galben - refugiul sperantelor - briul cioringa mare - creasta nordica pina pe vf. padina popii - coborirea pe padina popii - refugiul diana - plaiul foii. ne intilnim pe drum cu un grup si ajutam o fata sa-si care rucsacul (si-asa simteam ca am prea multa energie si mi-a prins bine o greutate in plus, serios!). cu unul dintre ei ma cunoscusem vara trecuta la refugiul costila. ei voiau sa stea la sperante si sa catere ceva trasee in zona. sint curios ce au apucat sa faca...
trecem de malul galben urcind cele citeva saritori usoare.
la adapatoarea caprelor.
gabi, la sufa de dinainte de padina lui calinet.
la refugiul sperantelor facem o mica pauza, de hidratare. notez citeva cuvinte in caietul de la refugiu. ce initiative faine - au reaparut caietele din refugii!
ne orientam apoi spre zona canionului cioringa, depasind vilcelul cu fereastra si pe cel cu smirdar.
gabi, sub poarta sarutului din zona cioringa.
peretele lirei, unul din locurile mele cele mai iubite din carpatii romanesti.
prindem usor briul cioringa mare. locurile sint spectaculoase - spre vest vedem zona cu plaiul foii, spre nord peretele padinei popii. in fata, o vedem pe lori.
briul cioringa mare nu e greu, dar are citeva portiuni expuse si friabile unde trebuie sa fim atenti. nu il recomand pe vreme rea sau in conditii de vizibilitate slaba.
intre tufe de afin, mincind ce mai puteam gasi pe-acolo.
citeva traversee usoare dar expuse ne scot spre creasta.
ionut si gabi
momiile sint de ajutor.
cu creasta nordica in spate si peretele padinei popii in stinga, jos, ultimele pante de iarba ne scot in creasta.
in zona refugiului ascutit.
facem aici o pauza de masa. efortul se face simtit, e a doua zi de suprasolicitare ptr multi dinte noi (la final, aveam sa contabilizam doua zile cu cite 13 ore de mers).
pe marginea crestei, privind spre...
gol. superbe privelisti! citeam undeva ca cele mai multe accidente ale parasutistilor se intimpla nu din cauza fricii, ci pentru ca oamenii sint fascinati de privelisti si uita sa deschida la timp parasuta.
ionut, in creasta nordica. sint sigur ca i-a placut!
straturile verticale de calcar, specifice pietrei craiului (s-au format, desigur, pe orizontala, dar au iesit la suprafata in forma asta).
vedem deja undeva, jos, poteca de coborire. mult grohotis.
incepem coborirea, care avea sa dureze. ioana are probleme la coboririle lungi, din cauza genunchilor.
ioana, la inceputul coboririi. veselie nevoie mare.
ioana, dupa citea grohotisuri lungi. instabilitatea si teama ca nu se poate baza cum tebuie pe genunchiul operat, miscarile limitate pe care le putea face cu el, au facut-o sa mearga mai incet.
apusul, vazut din preajma turnurilor dianei. abia astept sa revin in zona ptr catarare.
am ajuns pe lumina la refugiul diana. coborirea prin padure am facut-o, insa, pe intuneric, cu ajutorul frontalelor. ioana mi-a povestit, cu ocazia asta, ultimele frinturi din copilaria ei pe care inca nu mi le impartasise.
ionut si adri. la multi ani, adri, era ziua ta... noi trebuie sa plecam - urmau citeva zile superbe in delta si pe grindul chituc, la o tabara organizata de Societatea Ornitologica Romana.
ajungem in brasov si, in orele ramase pina la tren, ne tot plimbam.
strada sforii, una dinte cele mai inguste din europa.
imi place brasovul de cind il stiu - sa tot fie 15 ani, macar. un oras conservat, frumos, administrat bine, interactiv, cu istorie, dar si cu prezent. si cu acoperisuri frumoase...
mi-a placut mult aceasta tura. in primul rind, pentru ca piatra craiului imi da fiori la fiecare intilnire. apoi, pentru ca gabi, lori, adri si ionut au fost ptr prima data in crai, ptr prima data in trasee de genul celor nemarcate, ptr prima data in mijlocul salbaticiei neatinse si a frumusetii pure. in al treilea rind, ptr ca am reusit sa o duc pe ioana in briul de mijloc sudic. in urmatoarele rinduri ptr ca viata e frumoasa, frumoasa, frumoasa! buna seara prieteeeni!
