cu chiu, cu vai am reusit sa plecam din iasi spre fagaras. initial, ar fi trebuit sa ne pornim de vineri seara, dar vlad nu a mai putut, asa ca a ramas sa facem o iesire spre... cheile bicazului, cu plecare simbata dimineata. dar nu imi puteam scoate din cap fagarasul si... am insistat sa mergem intr-acolo. vlad s-a lasat convins destul de repede, asumindu-si oboseala condusului, ca de atitea alte ori. in zona brasovului, norii atirnau grei.
dupa 6 ore si ceva de condus ne-am trezit sub creasta fagarasului, pe drumul ce duce, prin cirtisoara, la bilea lac.
toata caldarea bilii era invaluita in ceata. ne-am schimbat repede (era trecut de 7 seara) si am pornit la drum, cu intentia sa punem corturile pe malul lacului capra. la bilea nu este de stat in weekend - e un bilci incredibil. s-a creat acolo, in ultima vreme, o atmosfera care nu are nimic in comun cu muntele... tot felul de burtosi sau neburtosi isi etaleaza sandalutele, margelutele, putele, fac galagie, se imbata si rontaie, rontaie incontinuu, ca niste rozatoare infometate de mii si mii si mii de ani. vorba poeziei, "constiinta noastra motaie in burta!"
cu toate astea, stiu cit de frumoasa este zona cind tarabele sint in vacanta si cind asa-zisii turisit de weekend isi fac parada modei prin alta parte. aici, la bilea, pe poteca spre saua caprei , am auzit o vorba care mi-a ramas in memorie: doi baieti discutau despre cascada si unul ii spunea celuilalt ceva de genul: "pai e jos, sub noi, normal ca trebuie sa urci pina la ea. nu, nu mergem! eu nu mai pot sa urc!". un cuplu folosea un... ciocan ptr a se deplasa: el (un nene cu burta maaare) tinea de miner si ea apucase, cu dexteritate, coada viguroasa, simtindu-se astfel in siguranta. nu avea cum sa cada, era asigurata...
soarele iese pina sa ajungem noi in saua caprei. lumina se prelinge printre ultimele urme de nori, fantastica, galbena, groasa, anuntind apusul.
o ultima privire spre lacul bilea.
cu cit urcam, cu atit vizibilitatea devine mai generoasa. vedem siluete foatrte dragi noua, in toate directiile - lespezi-caltun, in fata iezerul caprei si vaiuga.
si gata, in citeva minute sintem sus, in saua caprei, locul unde treci in cealalta parte a muntelui, mai linistita, mai autentica. sa vedem - putea-vom, oare, supravietui fara zgomot, fara bere si fara bilci?
lumina este incredibil de frumoasa, asa ca nu coborim spre locul de campare - lacul capra - ci luam poteca de sub vaiuga ce ne scoate pe virful capra - strajuit de o capra cu un pui - si, in final, pe vinatoarea lui buteanu (2507 m).
privim in zare, spre caltun.
si iata-ne pe vinatoarea lui buteanu! am mai fost aici ntr-o iarna si de atunci abia astept sa ma reintorc. peisajul este foarte adinc, in toate directiile. vinatoarea lui buteanu este unul dintre locurile mele dragi din carpatii romanesti...
ne bucuram, sintem deasupra tarii...
inghit soarele, dar il eliberez repede. stiu ca doua zi, in creasta arpasel - virtopel, vom avea nevoie de el...
apus peste tara fagarasului.
clasicul autoportret: eu, ioana, mihai, vlad c. am avut multe bucurii impreuna in ultimele luni. si, sint sigur, sintem abia la inceput.
de pe vinatoarea lui buteanu privim, sub noi, creasta arpaselului (in primul plan), pe care miine vrem sa o parcurgem exact de aici, de la vest spre est. in zare vedem arpasul mare, si, in spate, in mijlocul fotografiei, in forma de trapez, virfurile vistea-moldoveanu, acesta din urma fiind cel mai inalt din tara (2544 m).
soarele s-a dus spre olt, noi raminem sa facem coborirea spre lacul capra, strajuiti de o luna sticloasa, bucuroasa sa ne lumineze calea. coborim incet, incarcati de bagaje, pe pantele dinspre revolver.
luna, ca un felinar.
ei, gata, acum chiar e noapte... mai avem putin si ajungem la locul de cort. a fost o noapte luminoasa, am stat pe malul lacului capra, la o gura de vin cu octavian si viorica din calarasi (ce mare bucurie sa revedem oameni pe care i-am mai intilnit in munti...)
a doua zi, la 7 si ceva, pornim pe marcajul ce duce spre fundul caprei, lasind in urma corturile si lacul capra.
asta e, vom parcurge creasta care se vede deasupra, intunecata. intii trebuie sa urcam vilcelul cu grohotis care ne va scoate in Marele V (despicatura din stinga fotografiei).
asa arata vilcelul - se urca usor, cu grija sa nu dam bolovani in capul colegilor din urma.
gasim linia pitoanelor. vom fi doua echipe - vlad cu mihai, pe urma eu cu ioana.
din Marele V, spre caldarea din nord - gavanul cred ca se numeste.
primii pornesc vlad cu mihai - cu atentie, caci plecarea pe prima lungime este destul de friabila. dar nu e greu... se regrupeaza pe un prag generos, poi urmeaza inca o lungime care are un pasaj foarte interesant - un horn ce surplombeaza la iesire. se iese pe praguri mari si, usor, se ajunge in virful portitei.
pornesc si eu, regrupez si o chem pe ioana. trebuie sa fim atenti, e friabil.
si gata, ajungem in virful portitei. observ cu oarecare stupoare ca si aici au aparut regruparile cu spituri si lant, amenajate ptr rapeluri in cazul cind creasta se parcurge in sens invers, dinspre fereastra zmeilor spre virful capra (cind portiunile abrupte se trec in rapel). in fine, spiturile nu mi se par integrate intr-un peisaj pur aplin, cum e creasta arpaselului.
imediat dupa virful potita, deci dupa escalada celor doua lungimi de coarda, urmeaza o portiune de creasta ca o coada de dinozaur, foarte spectaculoasa. de aici ne dezlegam de coarda si mergem cu atentie, caci portiunea este expusa si, pe alocuri, friabila.
cam asa arata totul in jur... pur si simplu sintem fermecati de frumusetea locului.
se depaseste o portiune pe care noi am asemanat-o cu un gard - mergi pe drum, te tii de gard sau, daca vrei neaparat, mergi pe gard, de drum te tii...
si tot asa - cind in sus, cind jos. in stiga (nord), caldarea gavanului, in dreapta (sud), valea fundul caprei.
eu voiam neaparat sa intru in creasta arpeselului ptr a vedea exact cum sta treaba acum, vara, pentru a vedea pozitia pitoanelor, in perspectiva unei parcurgeri de iarna a traseului.
valea fundul caprei, mareata.
tinem linia crestei. fotografiem la fiecare pas, nu ne grabim. vremea e numai buna ptr asa ceva...
vlad si mihai, in fata.
pe partea nordica, creasta este abrupta.
pe spinarea aceluiasi dinozaur - arpasel.
cred ca portiunea dintre virful portitei si urechea vestica mi-a placut cel mai mult - foarte aeriana si cu privelisti grozave.
ioana e in urma, ramine sa fotografieze tot ceea ce o impresioneaza.
dupa coama aceasta lunga, o sa ajungem la prima ureche - cea vestica.
profit de ocazie si ii fac ioanei citeva poze pe care... le merita.
o privesc, zimbind, in compania unui piton batrin.
in fata noastra, vlad si mihai fac ceea ce stiu mai bine sa faca - urca si coboara.
citeva garofite.
ioana, pe creasta.
norii se misca pe cer, dar nu ne e teama de ploaie. cerul este destul de prietenos, cu toate ca oscileaza intre albastru si gri.
clopotei sau, cum spunea ioana, buchet de mireasa.
sintem aproape de baza urechii vestice.
un clopotel sub urechea iepurasului.
urmeaza trecerea celor doua turnuri din linia crestei, denumite "urechile de iepure". ne pregatim, prin urmare, sa tragem iepurele de urechi.
in stinga, valea arpaselului.
urechea vestica are o lungime de coarda, ce porneste initial pe un diedru asigurat cu un piton, ajunge apoi pe o brina unde se poate regrupa intermediar (dar nu e nevoie, locul trebuie insa folosit la rapel din partea cealalta) si continua pe praguri mari, pina in virful urechii.
totul e usor, pasajele de catarare nu pun probleme echipelor experimentate. noi am urcat totul in bocanci.oricum, n-as vrea sa se inteleaga gresit - ptr echipele neexperimentate, ruta nu este recomndata - sint multe portiuni foarte expuse, pitoane sint putine. riscul nu consta in dificultatea pasajelor, ci in expunerea serioasa a intregii creste (inclusiv virtopel), prin urmare este nevoie de mare, mare atentie.
in virful fiecarei urechi gasim cablurile inestetice de otel. coborirea in strunga dintre urechi se face folosind un astfel de cablu. aici, ioana stind cu fundul spre fundul caprei, evident, mult mai mare.
cea de-a doua ureche - cea estica, in cazul nostru - se depaseste urcind 20-25m pe un diedru cu praguri mari, asigurat cu 2 spituri, care iarasi mi-au cam zgiriat privirea. locul este generos atit din punct de vedere al prizelor, cit si din cel al posibilitatilor de a plasa asigurari mobile.
vlad, un paduche pe virful unei urechi de iepure.
urca si mihai, bucurindu-se de pasajele clare dintre bratele lui de 2m.
aici eu, pe pasajul de catarare din urechea estica. imi place, e usor, ii spun si ioanei ca merge in bocanci, sa nu-si mai puna espadrilele (le folosise doar pe primele doua lungimi, pe peretele portitei).
si ioana ajunge bucuroasa tare. ii place mult ruta asta...
de pe urechea estica, facem un rapel de 10-15 m.
aici, cu spectaculoasa vale a fundului caprei.
creasta arpaselului se termina dupa ce trecem peste un turn asemanator cu acul de la amvon, din piatra craiului. nu ma pot obtine si le ofer prietenilor o mostra de balet.
vine si ioana. aici i se misca un bolovan mare sub miini si se cam sperie un pic.
iesim in saua mare ce desparte creasta arpaselului de creasta virtopelului, pe care urmeaza sa coborim. dar intii mergem pe virful lui adam.
de pe virful lui adam, privim, in urma, virfurile capra si vinatoarea lui buteanu.
aici, creasta arpaselului, pe care tocmai o terminaseram. foarte spectaculos traseul acesta!
eu si ioana, privind spre urmele calde inca ale pasilor nostri din arpasel.
aici, in zona virfului lui adam si a vifului furtuna, muchia albotei intilneste arpaselul si virtopelul. in mod clar, trebuie sa gustam si frumusetile albotei.
dupa o scurta pauza, pornim sa coborim arpaselul. din saua de sub virful furtuna se poate cobori spre poteca marcata. noi urcam insa pe virful amintit.
saua virtopelului.
spre valea inflorita a fundului caprei.
vlad, in saua virtopelului.
coborirea de vf. furtuna este destul de expusa - de fapt, am vazut apoi ca se putea ocoli. ioana este destul de incordata pe pasajele astea expuse. ea nu se prea poate lasa pe picioare cum trebuie, din cauza genunchilor.
pe-aici am coborit. nu e greu, dar e foarte expus... in mod cert, la urcare ar fi mai usor.
urmeaza un pasaj de catarare cu un traverseu iarasi foarte expus. dupa aceea, virtopelul devine clar, urmind o creasta frumoasa, intre caldarea virtopelului si valea fundul caprei.
imagini din virtopel.
asemenea. ioana stie de ce...
in cele din urma, iesim in poteca marcata. sintem foarte bucurosi, nu ne-am grabit, ne-a placut foarte tare. printre flori, spre refugiul fereatra zmeilor.
intoarcerea am facut-o separat - vlad si mihai au mers mai repede, eu am ramas in ritmul ioanei. eram atit de bucurosi! in fine, arpasel-virtopel este o ruta extraordinar de frumoasa, usor accesibila celor cu psihic bun (desi e doar 3A, nu o recomand incepatorilor neinsotiti de o persoana experimentata). parcurgerea de la vest spre est, deci dinspre vf.capra spre fereastra zmeilor, este considerabil mai tehnica si, prin urmare, zic eu, mai frumoasa. desi peisajele sint aceleasi si bucuria ramine aceeasi.
ajungem la corturi si... se pune ceata. facem bagajele, mincam ceva si incepe sa ploua. sintem linistiti, avem sacii in caruta...
coborim spre bilea din saua caprei si ne ingrozim, iarasi, cind ajungem in acel bazar, cum bine spunea octavian. drumul cu masina este obositor, mai ales ptr vlad, care e si sofer. la 3 dimineata sintem in iasi.
