ptr a o motiva sa isimiste suficient piciorul operat, i-am impus ioanei citeva target-uri: unul dintre ele era lacrima de piatra, convenind cu ea sa faca traseul pina in octombrie. am plecat de data asta din iasi fara sa stim exact ce vom face: ceva prin suhard sau, la sugestia mea, citeva lungimi din lacrima de piatra...
si iata-ne spre baza traseului. o capra ne priveste, curioasa.
intram in traseu cu un obiectiv clar: sa ne simtim bine. de unde ioana simte ca nu mai poate, ne dam jos. traseul permite o retragere cam din orice regrupare. in plus, regrupez in asa fel incit sa o am mereu sub ochi pe ioana.
prima lungime e cu iarba, nu pune probleme. a doua e asigurata mai bine si implica citeva pozitii de echilibru pe prize relativ mici (ca grad, ceva in genul 6+, poate 7-). o privesc bucuros pe ioana cum vine incet, dar sigur. scoate la liber intreaga lungime, ceea ce imi da, clar, sperante, ca va termina traseul fara probleme.
ii place, e bucuroasa, chiuie... stiam eu...
nu arat nicidecum a om speriat. ioana merge bine cind se motiveaza, altfel e o fricoasa si jumatate.
portret linga regrupare.
a doua lungime are citeva traversee mai expuse si o pun in tema din timp. dar nu-i bai, le trece ea si pe astea...
iesirea din bavareza.
singura problema reala o are in traverseul stinga, din apropierea locului unde am regrupat la 3 pitoane. dar sint foarte aproape si ii spun exact ce poate sa faca. in cele din urma, cu mici emotii, depaseste pasajul si vine in regrupare.
urmatoarealungime consta in depasirea unor praguri bune, cu alveole si prize clare. excesiv pitonata, nu e o lungime cu probleme, asa ca regruparea comoda de deasupra ne asteapta.
spre lacul rosu.
urmeaaza o lungime de aproape 50 m, cu ceva traversari si ridicari la echilibru, pe alveole. mie imi place aceasta lungime. ii indic ioanei locurile unde ar aparea probleme. peretele este generos cu ea si ii daruiste, in fiecare regrupare, cite un buchet de clopotei.
probelem reale nu au fost nici aici. ioana vine incet, nu se grabeste. trece primul traverseu stinga, intra in fisura cu 2 spituri, trece traverseul dreapta pina pe o brina mica.
mai are 20m pina in regruparea de sub tavan. e cam obosita si se cunoaste. a mers mult la liber si, pe linga faptul ca sint placut surprins, o vad ca nu renunta la idee oricit ar fi de obosita. pune mina in bucle doar cind e 100% convinsa ca nu poate trece altfel. bravo, ioana!
o rog sa se grabeasca un pic, caci vedeam nori grei venind dinspre suhard.
ajunge in regrupare si eu ma grabesc sa trec si tavanul. ii explic ca nu e deloc complicat, ca, de fapt, se cam ocoleste, nu e nici un pasaj de forta acolo.
ioana, in regruparea (intunecata) de sub tavan.
se intuneca si e clar ca o sa ploua. plec repede si termin lungimea in citeva minute, regrupez sub creasta, la doua pitoane, sa o pot auzi.
pe ultima lungime ioana cade in tavan, dar se redreseaza si revine in punctul de trecere, apoi incepe ploaia. o ploaie-furtuna, cu fulgere si tunete, cu suvoaie mari de apa. o am sub ochi imediat ce trece de tavan si asta ii da incredere. pune scarite, trage de bucle si ajunge la mine cu bine. eu plec pe pragurile ude pina in creasta si o chem si pe ea, asigurata la un copac traznit. cum ajunge, mergem repede la adapost, in padure. ploua tare de tot, sintem fleasca, dar calmi si bucurosi. m-a plouat in fiecare wwekend in ultima vreme, am devenit imun la ploaie... ioana a facut lacrima de piatra! s-a comportat excelent, a fost vesela, nici macar in timpul furtunii nu s-a panicat. bravo, bravo, bravo!
in jumatate de ora ploia se opreste, norii se risipesc. furtuna de vara...
ba iese chiar si soarele. il salutam, bucurosi, cu toate ca tremuram inca.
coborim spre schit.
deja soarele e pe cer si totul redevine limpede. doar apa din rucsaci si din haine ne reaminteste furtuna.
seara o petrecem in sugau, in fineata lui nea dorel, cu vali, cristina, zada, ana, alex, cristina si cu arrow.
o seara placuta, linistita. zada vrea sa doarma in cort cu noi. ne bucuram, cum sa nu?
duminica e o zi frumoasa. eu ramin cu fetele in sugau.
se trezeste si cristina...
mincam ceva...
ne taiem unghiile si cataram citeva tarsee usoare, de relaxare.
ioana si cristina urca si ele o mansa, in timp ce eu sint baby-sitter.
vali da citeva incercari pe omida vesela, tarseu de escalada foarte dur, un 9+, cred.
in cele din ruma stringem corturile sio plecam, linistiti, spre iasi. a fost un weekend fain, ioana a facut lacrima de piatra si sper sa fi recapatat increderea ce ii cam lipsea in ultima vreme. in acest weekend ne asteapta fagarasul, cu o tura in arpasel, speram noi...
