buila-vinturarita este departe de iasi... ai de mers cam 10 ore cu masina. am plecat vineri noaptea, pe la 22.45 (eu si ioana veneam de la un botez). am mai oprit pe drum sa doarma vlad (soferul meu in ultimii 4 ani) si am ajuns in cheile cheii simbata pe la prinz. era cam innorat.
am pus corturile in curtea cabanei si am pornit in recunoastere.
peretele calii strimbe ne-a fascinat la prima vedere si planul era clar, pentru mine si vlad: ori paianjenul galben, ori pasarea phoenix. am urcat in creasta fotoreporterului si am aruncat, de sus, o privire asupra zonei.
eu si mihai, micul meu prieten.
flori de colt. tot timpul dau de ele, dar nu ma pot opri sa le fotografiez.
profil
simbata seara a inceput sa ploua la ora 8. si a tot plouat, a tot plouat pina... duminica spre prinz. atmosfera la cabana era faina - citiva veterani depanau amintiri (mircea sandulescu si gelu peteu, care participasera cumva la deschiderea zonei de catarare din cheile cheii). ne-a facut o reala placere sa mai stam la povesti. duminica, pe ploaie si umezeala, am pornit la o plimbarica spre creasta.
un drum printr-o padure salbatica, plina de vegetatie, ne scoate intii in saua comarnice, apoi in saua la oale, loc de unde incepe marcajul de creasta. creasta buila-vinturarita seamana intrucitva cu piatra craiului.
dar noi n-am vazut prea multe. era ud, batea un vinticel rece, mai ploua. eu cu ioana am mers pina in creasta si ne-am intors, era prea alunecos ptr piciorul ei. vlad si mihai au continuat un pic.
ceata...
se asorteaza, nu?
autoportret umed.
mihai, in creasta.
duminica am petrecut o seara linistita in jurul cabanei. nu mai ploua. batea un vint placut, care ne dadea sperante ca se va usca stinca. luni dimineata, eu si vlad am iesit din corturi la ora 6 dimineata. soarele era deja pe peretele claii strimbe... in 45 de minute eram la baza ei. tinta noastra de astazi: pasarea phoenix (VIA, 6+, A0 sau 8- rotpunkt). traseul, pitonat in 1970 de iosca ghetie si sandu bulgar, urmeaza o linie naturala de fisuri si brine. Spectaculos, poti merge liber in multe portiuni. pasaje expuse, asigurari bune acum (spituri din loc in loc).
schita traseului, conturata de vlad. multumesc!
vlad, la plecare in prima lungime. ptr siguranta, a mai pus el un friend.
prima lungime merge intii spre dreapta, apoi urca pe niste fisuri generoase, pina la o surplomba, care poate fi depasita liber sau artificial. mie mi-a iesit rotpunkt aceasta lungime.
mi-a placut, am simtit din primii pasi frumusetea traseului .
a doua este o bavareza frumoasa, cu pasi de liber impusi. se trece o mica surplomba si se traverseaza citiva metri dreapta, unde se regrupeaza. cred ca primele doua lungimi ar merge legate intre ele cu o coarda de 50 m.
trecind in dreapta, spre finalul celei de-a doua lungimi.
luam inaltime si peisajul este din ce in ce mai frumos.
a treia lungime incepe cu un diedru, apoi merge pe un horn strimt. aici ar fi pasul de liber - 8-.
vlad trece sigur, cu scarite. merge intins pina pe brina livezii cu mesteceni, chiar daca ptr asta am mers concomitent 7-8 metri.
din livada cu mesteceni traseul poate fi abandonat. nu era cazul nostru... urmeaza o lungime tare, cu o fata de aderenta la inceput, care se inchide intr-o surplomba mica din care trebuie sa iesi la liber, intr-o bavareza pe o fisura.
cam acolo.
dupa ce am depasit bavareza, am mers catre dreapta, apoi am prins, spre stinga, o fisura umeda, asigurata cam rar, tinind cont ca fata pe care mergeam cu picioarele era umeda.
am regrupat intr-un loc in care apa se prelingea de pe pereti si am facut, cu ocazia asta, un dus rece. vlad a venit greut, datorita rucsacului mai mare pe care trebuia sa-l care.
inca un pic, inca un pic si ajunge in regruparea umeda... dupa ce si-a tras sufletul a plecat el cap in urmatoarea lungime - un traverseu oblic dreapta, citeva brine cu iarba. intre timp, eu am inghetat bine in regruparea cu dus.
am legat urmatoarele doua lungimi - intii o fisura clara, apoi un traverseu dreapta, cu un pasaj decendent, apoi depasirea unor surplombite si o fisura ce m-a scos intr-o regrupare comoda, intr-o grota tot... umeda, unde ajunge si traseul iris... ce perete fain, exact pe gustul meu: iris, phoenix... formatiile mele romanesti preferate.
ultima parte - lungimea veche, cea scurta - am parcurs-o cu doar 3 bucle, ca se cam terminasera.
regrupez in grota generoasa - inedita, poti sta intins acolo - si ii strig lui vlad ca poate sa vina. mi-a placut tare lungime asta... imi place tare si regruparea, mai ales ca ii vad jos, departe, pe ioana si pe mihai urcind un traseu in santinela cheilor.
vlad, pe fisura de sub grota.
traseul e lung si se intimpla sa te mai apuce foamea... lipsa de fier se face simtita dupa 5-6 lungimi de coarda.
hai, inca un pas!
omul casatorit e om casatorit, isi poarta verigheta oriunde ar merge. oare asa o sa fiu si eu din toamna?
regrupat, in grota. am inghetat si aici un pic...
vlad, in marginea grotei.
urmeaza o lungime spectaculoasa - traversare spre stinga, oarecum ghemuit, apoi iarasi in stinga, peste citeva praguri friabile. se regrupeaza pe niste bolovani comozi.
mai urc eu o lungime usoara, care ma scoate intr-o brina larga, cu multa vegetatie. de aici vedem un horn ud fleasca - secera. urca vlad, incercind sa nu intre in umezeala.
si gata, sintem sus. ne schimbam, ne bucuram. pasarea phoenix este un traseu foarte frumos, cu pasaje exigente de catarare libera, cu probleme diverse - bavareze, traversee, surplombe, hornuri. un traseu pe care l-am urcat cu foarte mare placere, accesibil fara probleme echipelor cu experienta, asigurat foarte bine, cu regrupari comode.
poza pe virful claii strimbe. bravo, ma vlad, am facut-o si pe asta!
iarasi flori de colt.
prindem poteca si ajungem, pe sub creasta fotoreporterului, in saua de linga santinela cheii. acolo ioana mai face un traseu.
o incurajam si ea se misca foarte bine pe citeva pasaje frumoase.
acum urmeaza citeva poze facute de ioana si de mihai. ca sa vedeti ce zi faina au avut si ei... i-am urmarit mai toata ziua din peretele claii strimbe.
frumos, nu?
un fluture le da tircoale. probabil ca bocancii cei noi ai lui mihai inca miros bine.
prim plan cu fluturele imblinzit (sau, poate, amortit de mirosul din bocanc).
puricele si elefantul.
odihna placuta, mihai... n-ai dus-o chiar rau luni, in timp ce colegii tai munceau...
sus, sus.
poza este cit se poate de reala, mie imi place la nebunie...
ca exercitiu de imaginatie, sa incercam sa o intoarcem... la munte, de multe ori, orizontala se confunda cu verticala...
tarzan
ioana, in creasta santinelei cheii.
coborim cu totii spre corturi. e tirziu si avem drum lung pina in iasi... o ultima privire claii strimbe... fascinant perete, 300 metri, surplombat... am citi atitea despre ascensiunile din anii '70 ale lui vlad petcu si dan vasilescu, am vazut si fotografii de-atunci; imi facusem un soi de imagine de poveste legata de acest loc. trebuie, musai, sa ne intoarcem aici si pentru paianjenul galben si pentru iris. buna seara prieteeeni!
facem, bagajele si o luam la picior. drumul cu masina e lung, foarte lung. se intinde toata noaptea. nu prea dormim in masina. ajungem acasa spre ora 6 dimineata. pentru citiva dintre noi - nu ptr mine, din fericire de data asta - urmeaza o zi lunga de munca.
