din iasi am plecat 4: eu, ioana, andrei si tofabnel. eu cu ioana voiam sa urcam la picior, andrei cu tofanel+oana din bacau voiau sa mearga cu bicicletele pe axial, pina in durau. la 10 porneam la pas, din fata cabanei izvorul muntelui.
dimineata era senina, calda, spectaculoasa. am pornit cu ioana, usor, in rimtul ei, pe poteca ce ne comducea spre poaiana maicilor. initial, drumul merge prin padure, apoi urca o coama de unde peisajul se deschide spre abrupturile sudice ale ocolasului.
intr-o ora sintem in poiana maicilor, unde luam, repede, micul dejun.
mergem pe poteca ce urca constant si ne oprim, din cind in cind, sa privim departarile sau sa urmarim vreo pasare prin binoclu.
ioana, cap de coarda.
peretii din jur sint spectaculosi.
ajungem, destul de repede, la claile lui miron.
ioana si claile lui miron (in erectie).
un tarim aparte, oarecum salbatic, cu flori de colt. doar poteca marcata sparge salbaticia locului.
in spate, turnul lui budu.
tot felul de flori. imi paere rau ca nu le cunosc. caut de multa vreme un determinator de flori, dar nu exista asa ceva in romania...
abruptul ocolasului mare. in stinga se vede clar coloana dorica.
urmam poteca pe platoul ocolasului mic si intram iarasi in padure. de aici vedem turnurile detunatelor.
fotografiem flori, fara sa stim exact ce fotografiem, din pacate.
Dupa cum spune Alina, o caldarusa...
grohotisul de sub locul de cort de la dochia.
ne oprim la locul de campare si luam, rapid, o gustare. decizia este buna - aici e liniste, la dochia se pare ca e harmalaie mare. ca de obicei...
platoul ocolasului mare.
flori, flori, flori.
piatra lata a ghedeonului si, in spate, lacul de acumulare izvorul muntelui.
punct de belvedere.
in stinga cetatuia si calugarii, in spate lacul izvorul muntelui, in dreapta piatra lata a ghedeonului.
la cabana dochia, obisnuita harmalaie. oamenii se comprtau ca la cantina: nici unul nu privea in jur, toti mincau si beau, ca in vreme de razboi. depasim cit putem de repede zona si... incepe sa ploua, marunt.
cetatuia si calugarii, pregatiti de o scurta ploicica.
chiar ca scurta... in citeva minute putem fotografia din nou tot felul de flori.
si hotarim sa coborim pe jgheabul cu hotar. ioana nu mai fusese pe aici, eu am mai fost, dar numai iarna. de fapt, ptr mine, ceahlaul era un munte strict de iarna pina la aceasta iesire. dar cui ii sade bine in alb ii cam sade bine si in verde...
pornim, usor, pe poteca abrupta. ideea e sa ne bucuram cit putem de frumusetile din jur, nu sa ne grabim. asa ca mai fotografiem, mai privim cintezele prin binoclu, mai mirosim cite o floricica.
la final, pe la stinca dochiei, ne prinde o ploaie serioasa, asa ca ultimii km pina la masina ii facem in graba, sub pelerine. a fost fain, ca de fiecare data cind iesim noi doi la munte!
