prietenii mei din copilarie - bogdan si vero - au venit intr-o vizita de citeva zile la iasi. simbata am iesit doar eu cu ei, spre durau. am urcat prin padure pina la cabana fintinele.
ei, neobisnuiti cu miscarea, au cam gifiit. citeva pauze, citeva glume... panta parea mai blinda.
la fintinele am stat cam o ora - vreme superba. ei au ales sa coborim si sa mai mergem prin alte parti.
ceahlaul mi-a facut un pic cu ochiul.
la sihastria am ramas, iarasi, socat de naivitatea oamenilor si de kitsch-ul pe care cei de acolo il considera forma de promovare a credintei ortodoxe. ilie cleopa nu cred ca ar aprecia prea mult talciocul care s-a nascut in chilia sa...
o cinteza vesela si blinda s-a lasat fotografiata.
duminica am plecat din iasi tirziu - spre ora 8 - cu ioana, andrei si cu cristi tofanel. eu cu baietii am mers in lacrima de piatra, ioana cu mihai in gentiana.
schita traseului.
andrei si tofanel, la baza traseului, un pic curiosi, un pic mirati, un pic emotionati. primul lor traseu, un pic mai lung si un pic mai taruc.
prima lungime merge usor pentru toata lumea.
a doua - eu o fac clasic, folosind regruparile lui mircea noaghiu, ca sa nu frece corzile foarte tare - merge si ea lejer. citeva traversari, citeva fete cu prize mici. in fine, mie imi iese usor la liber. andrei si tofanel sint mereu veseli, rid, asa ca escalada decurge in conditii foarte bune.
ce spuneam?
andrei, tot timpul precaut.
a treia lungime continua brina de traversare, intra apoi pe o fisura pe care o treci in bavareza clara. urmeaza o traversare stinga, apoi citeva miscari in sus si iarasi o traversare mai delicata stinga, pina la 3 pitoane la care eu am regrupat. cred ca si asta ar fi iesit liber, dar o priza de mina s-a rupt cind o incarcam si am pus mina intr-o bucla...
vin si baietii. deja am prins inaltime. cerul e mai mereu innorat, noi tot speram ca nu o sa ploua.
andrei, sub regrupare.
si tofanel.
vizavi, gradina zinelor.
mai urc o lungime si incepe sa ploua usor. stam citeva minute bune in regrupare, asteptind sa treaca... ma simt frustrat, nu am chef sa cobor din perete din cauza ploii, am mai patit asta anul asta...
dar ploia se opreste si urc penultima lungime intii cu soarele-n fata, apoi iar printre citeva picaturi, in final iar incalzit de soare... e cea mai frumoasa lungime a traseului, dupa parerea mea - lunga de aproape 50 m, cu citeva traversari expuse, cu asigurari clare, cu citeva alveole si ridicari pe praguri frumoase in partea finala.
regruparea este excelenta, sub tavan.
andrei si tofanel vin, evident, mustacind. aici andrei se joaca de-a pompierul.
din perete, spre sosea.
in regruparea de sub tavan.
ultima lungime - spectaculoasa - consta in depasirea unui tavanel, apoi urcarea unei fete spalate pina sus, in creasta.
se inainteaza clar, se intra in stinga tavanului.
se face cu mina (sau cu piciorul) colegilor...
se mai lasa un picior in spate, sa fluture, in semn de ramas bun.
se arunca o ultima privire celor din regrupare,
si gata... baietilor le place foarte tare trecerea acestui tavan.
aici tofanel.
sus, bucurie mare. a lor, pentru ca au urcat, ptr prima data, un traseu atit de frumos, a mea, pentru ca am urcat a 8-a oara ptr prima data si prima data ptr a 8-a oara acest traseu.
si, in mod evident, cea mai mare bucurie a mea este bucuria lor. o zi minunata!
citeva flori de iris sus ne-au intimpinat cu frumusetea lor neatinsa. imediat ce am iesit din perete a inceput sa ploua si sa fulgere. de-acum... multumim, nea ilie, ne-ai ascultat si de data asta!
o bere scurta si un moment de tandrete intre doi vajnici alpinisti - andrei si tofanel - care nu impart curajosi doar coarda si peretii, ci chiar si o masina de spalat....
ioana, bucuroasa dupa gentiana, dar obosita. asta imi place cel mai mult la ea: cam mereu face ceea ce simte!
