da, in muntii macinului... desi sint dobrogean, ajung acum acolo pentru prima data. am plecat din constanta, dupa o saptamina de huzurit la mama, cu burta mereu prea plina. eu cu ioana. am rugat soferul autobuzului sa ne lase in zona fostului popas culmea pricopanului. acum aici sint ruine...
asa arata fostele casute, spatii de cazare alta data pline.
vremea era superba si eu studiasem pe harta o ruta care sa ne permita sa gustam un pic si din frumusetile culmii pricopanului si din creatsa principala a macinului. asa ca am pornit la drum, bucurosi nevoie mare, printre culturi si livezi.
se vad virfurile pricopanului in stinga, deasupra carierelor de granit. cheia, piatra riioasa...
da, cam acolo o sa ajungem si noi, pe virful sulucul mare, cel mai inalt al zonei (370 m...)
contrast
culmea pricopanului, despre care se spune ca, la scara redusa, seamana cu fagarasul...
dupa 2-3 km de mers printe araturi, ajungem la baza unui picior care incepe sa urce sustinut.
in scurt timp ne intimpina si prima testoasa dobrogeana, specie endemica zonei, pe care eu am mai intilnit-o printre ruinele de la adamclisi.
ioana se imprieteneste repede cu testoasa cea mofluza...
de-acum drumul e clar - pe asa zisa culme. in trecut, pe aici exista si un marcaj, acum nici vorba de asa ceva.
otetar.
urcam cu spor si deja prindem inaltime. ce e fain aici e ca desi urci o diferenta de nivel de maximum 467 m, ai impresia ca esti la peste 2000, deoarece totul e plat dedesubt, nu sint dealuri.
tot inainte...
ne apropiem de sulucul mare si ne bucuram de peisaje.
vedem macinul, fostul lac sarat, galatiul in zare,. ceva din braila, bratul macin al dunarii vechi.
in spate de tot, iacobdeal, ca o spinare de dinozaur.
lanurile inflorite de rapita coloreaza piesajul.
si iata-ne in virul culmii pricopanului, pe sulucul mare, la 370 m. este primul treisutar din viata noastra... dar peisajul larg, de 360 de grade, compenseaza din plin raul de "inlatime"...
fotografiem testoasa dobrogeana, care ne iese in cale de multe ori.
e destul de timida...
de pe sulucul mare coborim spre est pina prindem o margine de padure. ghidul si harta ne spun ca ar fi un marcaj, dar de unde... oricum, ne orientam bine cu ajutorul lor, cu toate ca padurea e ca un labirint...
o padure superba, cu arbori batrini, cu tei multi, cu carpen, frasin, uneori si stejar.
un drum adinc, sapat, care te face sa te simti ca un hobbit.
la inceput mergem ca prin niste transee.
aprilie cred ca este cea mai potrivita perioada a anului ptr a merge in macin: caldura e suportabila, padurea este fantastic de vie, verde, cruda, frumoasa.
flori de tot felul, pasari peste tot, putiu, nimeni in jur.
asa e peste tot aici, pare neatins...
gasim o poienita si facem un popas foooooarte placut... eu ma bucur de cite ori mai las rucsacul sa se odihneasca - cred ca am spre 30 de kile cu echipament de catarat, cort, sac de dormit, mincare ptr 4 zile si apa. dar poienita asta... ce rucsac? nu mai stiu nimic...
domna buburuza pe o tufa de hasmatuchi (o planta foarte aromata, ca aspect undeva intre patrunjel si cucuta...).
la un moment dat, dupa ce ne orientam pe calea cea buna, pierdem drumeagul ce urca spre creasta si o luam pe un drum mai larg, crezind ca asa e cel mai bine. ne intilnim cu un nene din Greci, care se ofera sa ne conduca el spre creasta pe o poteca stiuta de localnici. foarte de treaba omul, ne duce pina aproape de virful capusa. vorbim, ridem, facem chiar si o poza.
ioana pe virful capusa, cu tutuiatul in spate - cota maxima a acestor munti hercinici - 467 m.
urmeaza o zona incredibil de frumoasa - arhaica, salbatica, pustie, cu bolovani mari de granit si vegetatie luxurianta. doar urmele unui vechi marcaj arata ca ar mai fi calcat cineva pe aici.
mergem apoi spre saua tutuiatu, printr-o padure batrina si spectaculoasa. daca sfinta vineri fumeaza, atunci aceasta este locul ei...
ajungem in saua tutuiatu si coborim un pic spre valea morsu, spre izvor. mai sint aici doi baieti foarte de treaba, unul dintre ei ranger in zona. punem si noi corturile si aflam de la ei o gramada de detalii despre aceasta zona care ne-a incintat...
se lasa frig dupa apus - spre 0 grade. stam cu totii de vorba la un foculet micut, apoi dormim infofoliti in sacii de dormit. mai greu ptr ioana, careia ii ingheata picioarele si cind afara sint 20 de grade, plus.
cortul e pus un pic in panta si alunecam, dar sintem destul de obositi, dupa o zi intreaga de haladuiala cu greutate in spate. ce zi faina tocmai se incheie!
vineri ne trezim si mergem intii pe tutuiatul. soare, frumos. merg si vad de aproape cariera 3M, privim peste drum cariera mare, memorial.
zona a fost exploatata zeci de ani, omul a modificat drastic peisajul... nu exista in tara o sursa mai accesibila de granit - roca foarte dura.
ne intorcem spre cort, cu gindul de a stringe si a merge la catarat la cariera Memorial.
stringem...
si, in scurt timp, sintem aproape de cariera.
blocuri mari de granit strajuiesc drumul.
cariera e spectaculoasa, inalta cam de 45 m, cu 12-13 rute.
e prima data cind mergem sa cataram pe granit si ne propunem, pentru aceasta zi, o acomodare cu stilul si cu roca. vom vedea - prizele sint limitate, abordarea tine mult nu atit de fantezie cit de precizia miscarii, nu atit de forta cit de echilibru. altceva, diferit de catararea pe calcar pe care o tot gustam in cheile bicazului, cheile turzii sau piatra craiului, fata de conglomeratul din bucegi. mai ales in cariera, unde dinamita a taiat linii clare, drepte.
dar e fain, ne place... facem citeva trasee usurele. ca idee, prima mea impresie este ca un traseu pe granit este mai dificil de abordat decit altul pe calcar, unde ai mai multe posibilitati de echilibru si mai multe prize.
aici trebuie sa faci exact un anumit tip de miscare - daca o ghicesti repede bine, daca nu, mai ai dreptul la alte incercari...
ioana si ea, la inceput foarte precauta, pe un traseu numit "banana".
aoleu, aoleu, aoleu...
aoleu! aaaaa, ce mi-a placut!!! am incheiat citatul.
am urcat si un traseu "burti", usor, iesind sus fara sa mai gasec vreo asigurare, am descatarat ca sa recuperez buclele.
ioana incercind, in mansa, "tropicana".
la final, am zis sa urc traseul memorial. mi s-a parut cam sec - primul spit sus , apoi distantele intre celelalte destul de mare. nu eram obisnuit cu prize atit de mici si, la prima vedere, traseul mi s-a parut greu, desi nu e decit 6+, grad pe care ar trebui sa-l stapinesc in orice conditii si pe orice tip de roca. am urcat 3 spituri, apoi urma un traverseu dreapta, dar o cadere acolo ar fi fost urita, asa ca, nesimtindu-ma in siguranta, am renuntat, cu gindul sa revin zilele urmatoare, dupa ce ajungeau vlad condratov si mihai.
am facut rapel dintr-un spit si am recuperat cele 2 bucle de pe parcurs.
am urmarit o gargarita cum parcurge creasta degetelor de la piciorul meu drept.
si am inceput coborirea spre greci. planul nostru era sa mergem si sa punem corturile la inceputul vaii racova, unde urmau a doua zi sa ajunga si vlad cu mihai.
peisaj bucolic, dealuri cu spinari de granit, cai, oi...
mergem pe stradutele prafuite din greci. toate capetele se intorc luuuung dupa noi, spunem cuminti "buna ziua", ni se raspunde timid.
seara punem cortul la limita parcului national, facem un mic foculet, ma ratacesc un pic prin padure in cautarea unui izvor. spre 9 seara incepe sa ploua marunt. ne bagam in cort si... tot ploua, ploua, pina a doua zi de dimineata.
baietii ajung pe la ora 9-9.30. megrem la o mica plimbare, cu ploaia in cap. urcam pe triunghiul rosu, ajungem deasupra vaii racova, apoi, orbecaind un pic prin padure, incercam sa prindem creasta principala.
localizam iesirea din traseele lungi ale vaii racova.
ehe, ce ne-am dori si noi sa urcam pe-aici... ghinion, tot ploua... azi, clar , nu e zi de catarat...
ioana, vlad, mihai.
un meteorit?
sau un pumn vinjos?
prin padure ajungem aproape de tutuiatu, coborim la cariea 3M. vlad si mihai vor musai sa catere ceva, asa ca incearca un traeu usurel, de incalzire. era mult prea ud ca sa se bucure de miscare, asa ca au renuntat destul de repede.
ioana moare de frig in timpul asta, ferita de ploaie sub un tavan.
asa ca incepem coborirea.
ajungem la corturi. seara, ploaia dispare, cerul se curata de nori, ba apare chiar si soarele... mincam bine, bem un vinut rosu, aleragm pe tapsanul din jur.
specatcolul apusului ne face sa speram la o zi faina de catarare...
intins pe izopren, mihai simte si micul cutemur de duminica seara.
a doua zi... soare! soare! pina si baba dochia scoate o haina de pe ea...
senin, spre iacobdeal.
urcam iarasi pe triunghiul rosu, printre stinci de granit.
coborim pe un vilcel pina in valea racova. vlad mai fusese in zona si stia ca aici sint niste trasee pe mobile de 3 lungimi.
zona e superba, salbatica... ne impartim in doua echipe - eu cu mihai si vlad cu ioana. noi urcam in traseul brinelor, tpr inceput, traseu echipat cu 3-4 spituri pe lungime. vlad si ioana fac muchia brinelor, integral pe mobile.
mi-a placut tare mult catarea pe granit natural, mult mai fain decit in cariera.
vlad, la pornire.
a punctat bine, cu frienduri si nuci, ioana urmindu-l si recuperind materialele.
eu cu mihai am mers un pic mai repede.
prima lungime are un pasuc intr-o fisura, dar nu cred ca depaseste gradul 5+/6. a doua cam la fel...
trei frati patati, un fel de panseluta.
de sus, spre Greci.
vlad iese si el.
in brina mare.
eu si mihai coborim si incepem traseul diagonal.
merg cap pe prima lungime. asigur cu 2 frinduri si doua nuci. gasesc si un spit la un moment dat... imi place tare de tot...
o muchie clara, pe care am urmat-o pina sus, in partea finala fara posibiltate de asigurare cu mobile.
uitind anourile la mihai, a trebuit sa regrupez la un spit din alt traseu.
in acest timp, coboara si vlad cu ioana.
ioana ma fotografiaza in regrupare.
da, sint acolo, mic-mic... se vede o casca alba.
ajunge si mihai in prima regrupare.
si pleaca pe a doua. o lungime usoara, fara asigurari, care incepe cu un traverseu stinga, apoi urca pa niste hornulete usurele pina in brina mare. mihai asigura bine cu nuci - friendurile sint mai toate la vlad.
pe ultima lungime plec, intial pe linia hornului prieteniei, unde asigur cu anou la un bolovan incastrat.
o traversare stinga, pe niste fete cazute, asigurate cu o nuca si un friend, ma scoate sub un parete plat, strabatut de citeva fisuri.
o aleg pe cea din mijloc si... tot incerc. in schita scria ca e 5+, e clar ca am intrat pe alta varianta, dar trebuie sa vad cum e... fac citeva incercari, dar neavind cum sa ma asigur bine (era un piton, dar orice cadere implica lovirea brinei, deci asigurarea era pusa ptr articicial, cred) ma tot retrag dupa citeva ridicari.
ar fi trebuit sa ma ridic intr-o bavareza foarte expusa, aproape fara prize clare ptr picioare si cu o asigurare la 1m de brina, la nivelul soldului. sus fisura se largea foarte tare si te scotea... n-am reusit... am iesit folosind pitonul, in cele din urma...
am facut apoi rapel si eu si mihai si i-am asteptat pe vald si pe ioana. intre timp, ca sa mai exerseze asigurarea cu mobile, mihai a mai urcat hornul prieteniei.
a venit vlad, a aparut si ioana, incinsa tare, ca se chinuise cu recuperarea unui friend.
e, daca zimbim e bine...
mihai coboara iarasi in rapel... tot nu-i ajunge...
el cu ioana urca prin hornul prieteniei, eu cu vlad hotarim sa vedem ce e cu fisura pe care mai devreme o depasisem articicial.
urca si vlad putin pe linia brinelor, sa vada cum e.
ajunge sub fisura buclucasa si da si el citeva incercari, dar nu iese... aici e, de fapt, iesirea traseului Amurg.
asa ca vlad iese, in cele din urma, pe fisrua din dreapta, cea corecta pt traseul Diagonal, asigurind cu un friend.
la sfirsit, mergem spre corturi, raspinditi. eu merg dupa apa si mai fac 2-3 poze.
vlad fileaza coarda.
privim cu bucurie stincaria din jur... o zona superba, cu trasee usoare, cu posibilitati sa-ti alegi singur linia, sa asiguri unde crezi ca e necesar. trebuie sa ai un set de nuci si citeva friendui medii.
ne grabim sa mergem si plecam din greci pe la 6 seara. mihai are avion la 6 dimineata din iasi, vlad si ioana serviciu.
poza de grup, facuta pe bacul din galati. ce fain a fost! am descoperit o zona aparte, calma dar spectaculoasa, am mers prin paduri, am catarat cu mobile, pe granit, ptr prima data. ca de obicei, am ris de ne-am prapadit. macin - o zona in care, in mod sigur, o sa revenim.
