am plecat din iasi in formula de 3: eu, vali, alin. am plecat intr-o zi de luni... am lasat masina in prumbacu de jos si am inceput, la picior, urcarea spre cabana negoiu. soarele s-a dus la culcare cind eram in padurea de sub cabana.a colo ne-au intimpinat niste ciini insistenti. am petrecut noaptea in sacii de dormit, pe prispa cabanei vechi.
a doua zi am portni la drum pe la 6.45, urcind muchia serbotei. cei de la cabana ne spusesera ca nu se poate trece spre caltun fara colatari... noi nu eram echipati de iarna, dar stiam ca tot timpul situatia este altfel la fata locului.
zapada nu parea serioasa, muntele imbracase haina de leopard.
vali si alin, bucurosi de aparitia soarelui.
o creasta deasupra norilor. am banuit noi ca ar fi muntii capatinii.
pe serbota, pauza de masa.
el e grivel, ciinele care ne-a insotit pe tot parcursul turei, de la cabana negoiu pina spre victoria. foarte mult bun simt...
ajungem la baza custuii saratii pe o vreme excelenta, cu vizibilitate perfecta.
in custura au aparut citeva sufe. alin le-a folosit, grivel nu.
mai fusesem pe-aici cu ioana, in 2006.
soarele ne-a incalzit numai bine. custura saratii e un loc salbatic, mie imi pare rau cind vad urmele de vopsea pe stincile de-acolo...
sint citeva portiuni mai inghesuite, dar, per total, parcurgerea custurii nu trebuie sa puna probleme cuiva care merge pe munte in mod constant.
vali, dupa iesirea din custura saratii.
au fost citeva portiuni de zapada pe care le-am trecut usor, folosind betele sau pioletul.
sau chiar degetele...
custura saratii si virful serbota. in spate, virful scara.
am ajuns pe negoiu si ne-am bucurat de o priveliste minunata in toate cele 4 zari.
hai ca vine si vali.
pe negoiu. lipseste din fotografie grivel, cred ca el e in spatele aparatului.
privire catre peretele lespezi-caltun. in stinga, jos, lacul caltun.
coborirea de pe negoiu am facut-o prin strunga dracului. din cauza zapezii, era mai greu sa traversam spre strunga doamnei.
am coborit lejer, ajutindu-ne de bete si piolet. zapada era in strunga, dar nu foarte mare.
lanturile rau la vedere.
alin.
lacul caltun si refugiul de pe malul lui. o atmosfera pur alpina in acest loc...
peretele caltunului se uita si el, dimineata, in oglinda.
sursa de apa.
alin si grivel. amindoi companii placute, inteligenti, cu bun simt.
am urcat mai departe, spre laitel si laita.
turnul paltinului.
norii ne-au colorat si ei existenta si fotografiile.
eu cu vali.
iarasi citeva portiuni cu zapada.
si uite ca am ajuns deasupra lacului bilea...
om serios, cu doi copii acasa... ce sa-i faci, pasiunea ptr biliard...
lumina care anunta apusul. virful vaiuga, vinatoarea lui buteanu si, in partea dreapta, revolverul (dintele mic).
apusul n-ea prins din urma, in saua caprei. multumim aviatiei romane ca a trimis un pilot sa completeze cadrul fotografic...
apusul pe malul lacului capra, o poezie...
luna, nori, monumentul lui igor popovici, toate uitindu-se in oglinda.
si virful iezerul caprei.
noapte senina, cu cel mult 5-6 grade sub 0.
am dormit bucurosi sub cerul liber, pe malul lacului capra. cit de frig ar fi, daca e uscat, imi place tare mult sa dorm sub stele...
a doua zi, alt spectacol. sau, de fapt, acelasi...
stiam deja ca vom cobori pe la podragu. vinovat eram eu, caci primisem un telefon si trebuia sa ma prezint la un interviu.
neuitam in spate si vedem zona cu probleme de iarna - coborirea spre fundul vaii caprei. iarna trebuie coborit prin zona revolverului, nu pe traseul de vara...
urechile de iepure din creasta arpaselului.
vali si alin, privind prin fereastra zmeilor.
la doi pasi de moarte - o zona cu citeva sufe, nu neaparat dificila.
iarasi ceva zapada.
silueta unei capre, mirata ca vede oameni sub arpasul mare intr-o miercuri din noiembrie... ce naiba, ma, voi nu munciti? nu!
alin si vali.
monumentul nerlinger, deasupra lacului buda.
creasta spre arpasul mic si vf mircii.
in caldarea podragului, loc minunat. muntele inca nu se hotarise: sa se imbrace cu haine de iarna sau sa mai ramina in cele de toamna?
lacul podragu, pe malul caruia infruntasem, cu ioana, o furtuna teribila.
la cabana podragu nu mai este nimeni din septembrie. te poti adaposti intr-un mic refugiu, in spatele ei.
coborirea spre victoria e lunga, mai ales dupa ce iesi din padure si ai de mers 11 km pe un drum forestier.
cu alin. am ajuns bine, am prins niste ocazii si vali s-a dus sa recupereze masina. noaptea, pe la 2-3 eram in iasi...
