ce bucurie! iarasi in cheile turzii! octombrie!
cu andrei si cu vali, fiecare cu planurile lui. in priam zi, ne indreptam spre pesterea ungureasca. mie imi slata inima la fiecare pas, locuriel astea imi sint atit de dragi, incit ma umplu, mereu, de frenezie. abia pot dormi noaptea...
urcam pe niste potecute abrupte spre pestera unguresca. vali are acolo citeva proiecte. eu privesc cu jind spre peretele de vizavi, in care am catarat de atitea ori...
ne incalzim pe niste trasee mai usoare.
care ne cracaneaza bine.
vali intra mai adinc in pestera si parcurge un traseu numit mo prala, parca.
vizibilitatea e proasta, din pacate.
andrei urca si el trasee de la intrarea in pestera.
a doua zi avem in plan, eu si cu vali, quo vadis (6A) in peretele urias. seara e frig, dimineata ceata, dar, ca la comanda, aceasta se ridica si lasa loc unui soare pus pe fapte mari.
ajungem in dreptul peretelui urias, sarim de pe un mal pe altul hasdatele, apoi traversam spre traseul nostru.
in urma, o catelusa care ne insoteste de la corturi scheauna in urma noastra. nu stiu nic acum de cine se indragostise...
ziua e numai buna, privelistea faina.
merg eu cap in prima lungime. traversee usoare, imi place. mai sus un pic mai dificila, dar fara probleme. merg pina se intinde coarda.
vali vine repede.
se duce pe urmatoarea lungime, care ne scoate pe brina de sub peretele porumbeilor.
de acolo merg eu pe lungimea cheie, crosetez un pic cu peretele porumbeilor, aflat imediat in stinga.
inca o lungime pina sub diedrul negru, vizibil de jos. o lungime usurica.
urmeaza cea mai frumoasa lungime a traseului: depasirea unui tavanel format din bolovani mari, negri.
se puncteaza si se trece direct, liber.
prizele sint mari, nu e foarte greu.
dar de frumos da, e frumos...
urmeaza un ramonaj printr-un horn strimt, cu gainat de pasare in el, apoi o traversare expusa in stinga si iesirea intr-o crestulita.
ultima lungime nu mai pune nici o problema, iesim bucurosi sus, incintati de frumusetea acestui traseu.
andrei ne asteapta sus, la plaja.
dragi jurnalisti, elodia a fost aici, la crucea sindului!
ne intoarcems pre corturi sa mincam.
andrei se joaca un pic de-a toreadorul cu o oita care voia sa-l convinga ca lina e mai buna decit bumbacul.
apoi mergem toti trei si intram in creasta sansil, unde andrei e cap de coarda. traseul i-a placut, ma bucur tare!
se vede de-aici peretele in care am fost cu vali de dimineata.
in regrupare.
iesim in creasta sus, odata cu intunericul.
luna, intre cipkes si surime.
pozele sint mult mai luminoase decit in realitate, noi am iesit pe intuneric de-acolo si ne-am bucurat din plin de luna plina care ne-a tinut frontalele in rucsac.
andrei are amintiri...
ultima zi, iarasi psreproiectele baietilor din pestera ungureasca.
toamna in toata regula.
vali lucreaza un traseu numit, cred, rudaru (9).
se ajunge in tavan, pe spate... am ramas cu gustul unei revederi placute cu cheile turzii, cu o stare placuta de relaxare datorata companiei, cu n traseu superb, de liber - quo vadis.
