am mers in chei eu cu ioana si am stat o prima zi in sugau, pentru acomodare. apoi am hotarit ca ioana trebuie sa incerce iarasi creasta estica. ar fi fost prima data, dupa operatia de la genunchi.
am luat-o la picior din sugau si am ajuns pe piatra altarului.
am facut cele doua lungimi comunce cu vinatorii de munte.
ioana, la inceput tematoare, a inceput sa capete incredere.
se pare ca piciorul tinea...
serpentinele, piesaj tipic pietrei altarului.
bucurie, ca se poate!
we can do it!
sus, autoportret. v-am mai spus ca ioana face autoportrete de cite ori se simte bine!
haaaaa!
de jos, piatra altarului. coborirea am facu-o incept, caci piciorul ioanei da semne de nemultumire la coborire, in general.
ziua urmatoare am incercat cu vlad condratov un proiect mai vechi: turnul de fildes. traseul pleaca din sosea cu pasi de artificial intinsi. a trebuit sa ma urc in capul lui vlad ca sa ajung la primul piton.
prima lungime a fost plina de iarba sus.
a doua pe o fisura si un hornulet, destul de dificila.
pe a treia am mers pina cind am regrupat pe brina lumii pierdute.
urmatoarea, legind doua lungimi mai vechi, a pus probleme: asigurari proaste, pitoane ce se miscau, o traversare dulfer pe care vlad a facut-o dintr-un friend, eu trebuind sa ma concentrez sa trec pasul la liber. vlad a mai batut un piton, a mai pus o nuca. o lungime solicitanta fizic, dar si psihic.
aici, dupa traversarea dulfer. intraseram cam tirziu in traseu si am stabilit ca nu e timp, in ritmul asta, sa iesim sus pe lumina, mai ales ca, daca urma sa batem tot asa pitoane si sa mergem cu mobile, timpul s-ar fi lungit. traseul e solicitant, adevarat traseu de aventura, mai ales ca e muradr - n-au mai fost echipe in el de mult, foarte mult timp.
rapelurile ne duceau spre sosea.
pe ultimul l-am facut in gol, atenti sa nu aterizam pe vreo masina. trebuie sa revenim in acest traseu, cu echipament mai bine gindit.
