aia plecati dinpiatra craiului din cauza ploii, ajungem, dupa ceva autostop si mers cu trenul, in bucegi.
nici aici vremea nu pare grozava, dar, oricum, nu ploua. niste copii se tin dupa n oi si se mira de volumul rucsacilor si de inaltimea lui mihai. pe urma spun ca vor si ei sa fie alpinisti.
lipa-lipa pri padure si... iata peretele vulturilor! mihai si adi ploap sint ptr prima data aici, irina ramasese cu kojak in zarnesti, urmind sa ajunga si ea in busteni ziua urmatoare.
noapte cu luna.
a doua zi, stabilesc traseul ptr noi - eu, mihai, adi ploa: balcoanele din peretele costilei. nu mai urcasem nici un traseu in acest perete, dar stiam ca balcoanele sint accesibile. adi ploap era la al doilea traseu din viata lui, dupa creasta somilor din crai...
urcam pe valea cotilei, bucurindu-ne de fiecare saritoare.
si iata-ne sub perete... traseul se vede clar in aceasta poza.
ca de fiecare data cind ajung in costila, primii pasi pe conglomerat ma paralizeaza, ma fac sa ramin tacut minute in sir si doar sa ma bucur... atit...
mihai ma fileaza.
aici, in primul balcon. traseul e foarte placut si clar, depasind 3 surplombe-balcoane.
niste capre stateau pe-aproape, sa nu ni se intimple ceva rau...
daca nu gasesti pitoane, poti asigura la manunchiurile de flori de colt.
jos, busteniul.
terminam cu bine traseul, dupa ce pe ol ungime o luasem cumva aiurea, si ajungem in puctul de rapel, pe creasta costila-galbenele.
rapelul trebuie facut spre valea galbenele.
ajungem cu bine la refugiu, bucurosi. eu cu adi plopa fugim repede in busteni sa o culegem pe irina, mihai ramine la odihna. zburam pina josl, in oras, bem acolo cite o bere si ne intoarcem cu irina si cu rucsacul ei.
ziua urmatoare ne impartim in echipe. aleg tot trasee accesibile: mihai cu adi in fisura rasucita, eu cu irna alaturi, in fisura insorita.
traseul nostru e mai dur la inceput, mai surplombat. treaba asta o cam stoarce pe irina. prima regrupare comunica un pic cu cea din rasucita... iata-l pe mihai.
tot mihai, in rasucita.
adi plopa il urmeaza.
clar, zelbul e bun!
irina e obosita, prima lungime din insorita e destul de tare de la primele miscari.
dar privelistea o invioreaza repede.
plopa si refugiul costila. un autoportret...
peretii din bucegi sint plini de flori de colt.
terminam traseele si ne intilnim sus, pe tancul mic.
privim in jur, relaxati, bucurosi. nici nu stiam ce zi este... abia daca puteam ghici luna.
dupa rapel, ne salutam cu baietii din galati care sint, inca, in hermann buhl.
a doua zi adi si mihai pleaca. odata cu plecarea lor, incepe sa ploua. si ploua, si ploua pina cind valea costilei se transforma intr-o veritabila cascada.
spre busteni.
ramin doar cu irina in refugiu, sperind sa stea ploaia, sa mai prindem macar un tarseu. dar degeaba...
tot ploua, si ploua, uneori cu pauze.
peste inca o zi, mai scade intensitatea.
vine si ionut. ii ies inainte si abia reusim sa trecem va;ea costilei, spre refugiu. continuam programul de lectura, somn, haleala.
pe urma plecam, ajungem greu jos, din cauza ploii, umezelii, namolului si greutatii mari din spate. vremea e, in continuare, inchisa. ionut ia un tren spre mare, eu cu irina un autobuz spre iasi. se incheie un capitol frumos, cu 10-12 zile in piatra craiului si bucegi. un capitol pe care l-as repeta oricind, in ciuda ploilor si a restantelor ramase in fiecare munte.
