era innorat afara, steta sa ploua. am ales sa merg cu ionut in fisura surducului - bratul din dreapta fisurii artei. fisura este surplombata si esti,oarecum, ferit de ploaie.
am mers cap tot traseul. aici, pe prima lungime.
ionut a venit si el, ascultator, civilizat. omul asta are un bun simt fantastic, fata de cei din jur, fata de natura, fata de tot. poate ca fata de pitoane s-ar putea comporta, uneori, mai bine...
a doua lungime din firua, un horn in care trebuie sa ramonezi cu rucsacul atirnat de ham.
dar e placut, mai ales ca eu eram a 4-a oara in locul asta.
fel de fel spraituri, ramonaje. cind termini traseul, te dor grupe de muschi pe care nu le folosesti intr-o catarare obisnuita.
ionut, subtire ca si mine, se strecoara bine prin fisura.
lungimile sint solicitante, este un pic surplombat, nu-s pitoane in exces.
padurea asta este foarte frumoasa vara, dar este incredibil de frumoasa in octombrie...
a treia lungime, spre bifurcatie.
cred ca e batut de domnul floricioiu la sfirsitul anilor '50...
afara ploua usor, dar nu am avut mari probleme din cauza asta. am iesit prin surduc, pe cele doua lungimi batute de emilian cristea. asta ptr ca ionut nu era in forma foarte buna si continuarea prin fisura artei ar fi fost mult mai solicitanta.
ne-am simtit foarte bine in ziua aceea - se si vede pe fetele noastre...
echipamentul, la odihna. in fisura artei, cel mai chinuit este rucsacul, tiriit lungimi intregi prin hornuri strimte.
retragerea, indiferent de anotimp, este o incintare.
flori de tot felul si de toate culorile.
hai, nu mai plinge... promit ca mai venim!
exista oare palate mai frumoase?
ca sa iesim in sosea, trebuie sa trecem apa, desculti.
