3 zile de octombrie in piatra craiului... eu, vlad condratov, vlad vinatoru si iona. plecati cu noaptea-n cap din iasi, ajunsi la plaiul foii odata cu lumina. ce oboseala sa mai simti, cind totul in jur arata asa...
planul nostru era sa ajungem la refugiul sperantelor, sa urcam cu toii prin canionul cioringa in prima zi, iar in a doua, dupa ceva odihna, eu cu vlad condratov sa facem lespezile lirei. am pornit spre izvorul orlovski, incintati de coloritul padurii, al stincilor, al vacilor de la poale.
cu pas lejer, caci aveam bagaje grele.
am umplut cu apa toate sticlele si am ales sa urcam prin hornul nisipos.
in jur, o toamna fantastica.
am ajuns la refugiul sperantelor, linga fosta cabana ascunsa. am luat cu noi echipamentul de escalada si am plecat spre canionul cioringa.
in ruma, spre plaiul foii. de acolo veneam.
vlad c, admirind peretele cu lespezile lirei.
ioana in canionul cioringa. se merge pe picioare, neasigurat. sint citeva saritori si, la final, un perete ce trebuie urcat cu asigurari.
din canion, o priveliste fantastica.
ioana si vlad v, la una dinte saritori.
peretele despre care spuneam. ma duc eu cap, pentru ca am espadrile. ma simt bine, nu e foarte greu, ceva in genul gradului 6.
vine apoi vlad condratov, urmat de ioana si vlad vinatoru.
iesim din canionul cioringa si... incepe o ploaie marutna si se lasa ceata. eu nu mai fusesem in zona. cei doi vlazi nu stiu de retragerea prin vilcelul cu fereastra, asa ca ne trezim in creasta si, dupa ceva balmajeala pe coclauri, ajungem la refugiul ascutit. incercam de acolo sa prindem firul briului cioringa, dar, tinind cont ca vizibilitatea este aproape zero din cauza inserarii si a cetii, hotarim sa raminem in regugiul ascutit. am mare noroc, evitind la limita un bolovan mare fugit de sub picioarele ioanei, care m-a atind tangential la o coapsa.
e octombrie, noi nu avem haine de bivuac la noi, nici saci de dormit. sintem imbracati sumar, ca ptr o zi de escalada. vlad v are o folie de supravietuire, mai punem pe table foi dintr-o revista gasita in refugiu.
o pereche de ciorapi de-ai ioanei imi folosesc drept manusi. e frig noaptea si trece greu, foarte greu. ne ghemuim toti 4 sub floia de suipravietuire, ne stringem in brate, mai facem genoflexiuni sa ne incalzim.
vlad vinatoru incepe sa tremure tare spre dimineata, il lasam singur in folie. nu avem nimic demincat sau de baut, noroc ca voia buna nu ne dispare, facem haz de necaz.
dimineata ploua, e lapovita,dar nu ne mai intereseaza. pornim pe o potecuta dintr-un vilcel si ajungem, in curind, la... amvon. de acolo prindem firul vilcelului cu fereastra si incepem sa coborim spre refugiul sperantelor, pe umezeala.
iata si refugiul nostru, unde avem alimentele si achipamentul de bicuac. mincam hamesiti (nu mincaseram nimic in utlimele aproape 24 ore, nu dormiseram deloc de mai bine de 48 de ore...)
incepe sa nu semai vada nimic in jur, din cauza cetii.
apar si primii fulgi de zapada.
incet, incet, sintem la limita dintre toamna si iarna.
in refugiu, ne ospatam bine si ne bucuram de caldura sacilor de dormit.
in jos, spre plaiul foii, e tomna...
in sus, spre creatsa, e iarna in toata regula.
a dpua zi incepem coborirea, tot pe la malul galben, prin hornul nisipos. cu cit coborim mai jos, cu atit toamna isi reia drepturile.
si ne ofera bijuterii fermecatore...
incredibil specatcol cromatic, oferit de mestecenii si zadele din jur.
in spate, spre creste, iarna isi face simtita prezenta tot mai intens.
avem parte de citeva privelisti minunate.
ne bucuram caniste copii care abia invata culorile. de fapt, niciodata nu o sa putem invata pe de rost toate culorile toamnei.
incredibila priveliste prin binoclu - galben, maro, rosu,verde jos, alb sus.
nu-i asa?
toamna-iarna, un anotimp minunat...
si tura se sfirseste la plaiul foii, la un bors de fasole si o cana de vin fiert.
