sint indragostit de cheile turzii. de data asta, am dus-o pe ioana acolo ptr prima data. aici, casa si curtea lui ovidiu baraian, fost alpinist si salvamontist, acum gazda buna si om de treaba, aparte.
turnul ascutit. ioana nu banuia inca ce o asteapta...
si peretele urias, unde facusem, cu doui ani inainte, madona neagra.
prima zi a fost zi de plimbare, sa-i prezint ioanei zona. aici, turnul ascutit, grota lui hilli, peretele porumbeilor, vazute de vizavi, de deasupra sansilului.
din cetateaua mica catre cea mare.
sa privim, deci, spre cheile impunatoare si spre ascutit...
prima zi de catarat: creasta sansil, foarte usoara si frumoasa, cu ioana simtitndu-se ca un pastrav in apa hasdatelui.
aici, zimbitoare, cu ascutitul, hiliodul, peretele porumbeilor si peretele urias in spate. pai cum sa nu te simti bine?
petrestii de jos. vazuti de sus...
acelasi perete impunator, in care aveam sa mergem, prin hiliod, dupa parcurgerea sansilului.
si, dupa tarversarea hasdatelui si a zurusului lung, iata-ne sub grota lui hili.
asa, a ajuns si ioana...
veneam din sansil, muchia care se vede acum vizavi.
grota lui hili este unul dintre cele mai spectaculoase trasee pe care le-am urcat vreodata. foarte usor (cred ca ma pot duce si fara coarda, daca insist), cu traversee fruoase, trecind prin spartura uriasa, pe o lungime in care atingi doar pene si gainat de porumbel, nu stinca.
inainte de intrarea in grota propriu-zisa.
hai ca vine si ioana... caldura mare...
ioana si prietenul ei, sansilul, in plan secund.
traverseul din grota.
heeei, si iata-ma deasupra...
efectiv alta planeta. o bucurie imensa in acest traseu usor si superb, cum n-am simtit in multe altele...
noi i-am botezat nuferi de munte.
hasdatele si o parte a peretelui aerian. si retyragerea din hiliod este superba, spre crucea sindului.
a doua zi, turnul ascutit. eu eram a doua oara in acest traseu. ioana s-a chinuit mult in primele doua lungimi, apoi a mers ok, in creasta.
in creasta ascutitului, in spate creasta sansil.
asta e o poza caracteristica ioanei: stoarsa de efort, dar cu o bucurie imensa. ptr asta este partenerul meu preferat de munte, pentru ca unitatea de masura a muntelui nu este metrul, ci bucuria...
ioana in creasta ascutitului.
iesirea, cu hasdatele jos.
la sfirsit era bucuroasa tare, dar abia mai putea tine in mina o bucatica de ciocolata.
si poza noastra-tabiet de la crucea sindului.
dupa cheile turzii, am hoinarit o zi intreaga prin cluj, asteptind trenul care urma sa ne duca spre retezat. alt capitol fabulos...
