Bucegiul si Valea Alba n-ar mai fi fost atat de dragi mie fara povestile lui Costica Costia despre ascensiunile de la inceputul anilor 80' in peretele asta. A venit cu noi atunci si tare ne-a parut bine. Am avut o vreme splendida mai toata saptamana. Numai seara se auzeau departe tunetele unei furtuni care nu s-a abatut asupra noastra decat dupa cateva zile. In prima zi Costica ne-a aratat peretii, toti in parte, Tancurile, Peretele Costilei, Vulturilor. Am urcat spre Aeriana. Costica ne-a aratat intrarea in Fisura Mult Dorita si a continuat pe carare in sus impreuna cu sleatca.
eu cu Misu am intrat in traseu. primul contact cu conglomeratul. La inceput nu prea mi-a placut fiindca il simteam friabil dar apoi l-am vazut ca pe cea mai diversa roca posibil. alveole, bile, clepsidre, fisuri si gauri de diferite marimi si texturi. si o aderenta foarte buna. singura meteahna era trecerea peste intercalatiile de gresie uneori groase de cativa metri.
tavanul din Mult Dorita. o trecere foarte faina pe fisura de sub tavan. iesirea din tavan pune ceva probleme iar vederea penelor de lemn, in parte acum cazute, iti dau fiori. desi e reamenajat ma intreb cum ar arata traseul asta facut pe mobile...
in fine, ne intalnim cu restul echipei si incepem coborarea pe Aeriana. Sendi, cunoscut si pentru dezinvoltura lui pe munte si pentru bivuacurile lui prin crevasele Elbrusului, l-a adus si pe Octavian, fiul lui de 5 ani. Cu un an inainte facuse cu el creasta Fagarasului.
dar Aeriana era cam abrupta pentru Octav la coborare. Am montat vreo doua rapeluri si Sendi l-a coborat in carca.
vedere catre Diedrul Pupezei... invatasem de la Costica apropierea catre circurile Vaii Albe. am impresia ca a si venit cu noi cu noaptea in cap... si era timpul pentru Sperantei. traseul lui de suflet, unul din cele mai lungi si mai epopeice trasee de alpinism clasic de la noi. te poarta prin o multime de situatii si miscari, practic matura peretele chiar de la Bolovan pana in Creasta Vaii Albe.
Traseul Sperantei, Valea Alba, Bucegi
vine si Misu. cei drept, de la Misu am invatat o gramada de lucruri in alpinism si catarare. desi nu a trecut tehnic niciodata de un anumit nivel, are o stapanire de sine extraordinara in momente cheie fapt dovedit de lunga lui activitate pe verticala. practic mi se parea la ora aia ca nu exista impas din care sa nu ies cu el. cal putin asta era senzatia pe care mi-o dadea atunci. si am fost prin ceva "situatii" cu el prin Fagaras iarna, pe gheata in Franta in Gavarnie si pe alte coclauri.
traversare in Sperantei
regrupare
Sperantei, Misu si Valea Alba
punctul cheie al traseului, Amvonul, un fel de balcon, in parte prabusit. astazi foarte bine protejat cu ancore, iti da ceva senzatii de aer...
in dreapta mult vedem bivuacul 2, locul de odihna vesnica a lui Emilian Cristea. vom ajunge si noi pe acolo in doua zile.
aerian, ce senzatie de libertate!
nu sunt sigur unde suntem aici dar undeva in peretele Vaii Albe :D
peste dou zile intram in Fisura Albastra directa. alta legenda, un traseu extraordinar de estetic, nefortat, o fisura perfecta de sus pana jos cu iesire peste un tavan la 400 de metri fir-de-ata deasupra vaii. aici suntem in Marea Traversare, undeva intre Terenul de Fotbal (o imensa brana usor inclinata) si Bivuacul 1. De aici incepe Albastra
privire spre Pintenul Vaii Albe si mai departe spre Albisoarele din Caraiman
o panorama habar n-am de unde facuta... dar spre Peretele Vaii Alba
Fisura Albastra
Fisura Albastra desi e un traseu atat de lung, batut acum 50 de ani aproape, e mereu nou. majoritatea pasajelor se pot face destul de lejer la liber, trebuie doar ceva forta, ceva mai multa anduranta si sa te lasi dus de val... cand distantele sunt oleaca mai mari.
Misu vine nu foarte rapid dar cu o siguranta extraordinara.
ajung in Bivuacul lui Cristea si ma odihnesc in cea mai buna pozitie de filat posibila. Misu renunta la papucii de catarat ce-l strang prea tare si i-o da in trekeri.
una din cele mai faine peisaje de catarat din care le-am vazut pana acum. din Bivuacul 2 spre zona La Tendor. in pasajul asta fisura se deschide mult, asigurarea initiala bazandu-se pe pitoanele batute in fisuri secundare. in zona La Tendor, aceste fisuri secundare lipsesc astfel ca Cristea a trebuit sa inventeze un soi de "telescop" care sa se impaneze intre peretii departati ai fisurii.
ce loc mai bun decat asta, ce moment mai bun decat asta? Flori de colt, liniste, soare, piatra, catarare, libertate.
Bivuacul 2, langa urna lui Emilian Cristea "Mosu". el a fost primul care a deschis ruta asta pana aici. de aici el a urmat o varianta care iese din fisura logica si ocoleste Tavanul impunator care formeaza T-ul Albastrei. mai tarziu, tanarul Floricioiu din Brasov a continuat fisura si a depasit si Tavanul Albastrei terminand aceasta notorie ruta.
iesirea deasupra Bivuacului 2 si revenirea in fisura principala. in conditiile de atunci asta a fost pasul care mi-a dat cele mai multe batai de cap. iesim sus pe la ora 5 cat sa-l urmarim pe Doru din balconul Belvedere cum se lupta in Sperantei.
In cateva zile mai facem ceva trasee din care n-am nici o fotografie din pacate, printre care si Inominata cu Vlad Condratov. Apoi vremea se inrautateste, incep ploile care transforma Valea Costilei intr-un adevarat torent.
