Am plecat de acasa cu jumate de gura ca sa zic asa fiindca as fi preferat sa petrec ziua mai degraba incercand Enter the Dragon din Bicajel decat sa ma dau pe plastic la 350 km de casa cand as fi putut face asta si in pod la Vaca. In fine, nimic pierdut, acum cand ma gandesc in spate. De ce? Fiindca la competitii se intampla cateva lucruri esentiale: 1) vezi lume, cum se dau, cum se antreneaza, ce au mai facut, pe unde au fost, 2) vezi locuri noi, trasee si conceptii noi, 3)spiritul de competitie cel putin pe mine ma fac uneori sa musc din prize numai sa urc cat mai sus, lucru care uneori in cadru restrans iese sau nu...
... si la invitatia lui Kobe zis si Nea Niro (aici in imagine), nu am refuzat.
Nu ma consider nici decum sportiv de performanta dar am plecat de acasa focusat in primul rand pe calificarea in finala. Sportul fiind in fasha pe plan national (sper sa nu ramana si sa moara in fasha), la start s-au asezat 15 baieti si 3 fete.
De la bun inceput am stiut ca daca voi avea probleme evidente cu ceva stiam ca va fi Yaniro. Desi puteam sa ma antrenez specific acestei miscari la panoul din Iasi, am considerat ca nu-mi este folositor in catararea la stanca (pe drept cuvant) iar Yaniro, o spun deschis, nu-mi pare o miscare naturala catararii. Foarte probabil ca de la un anumit nivel in sus Yaniro sa fie obligatoriu pentru inaintare. In fine, nu comentez mai mult, cert e ca multi dintre cataratori accentueaza chiar pe Yaniro...
La Brasov, competitia s-a tinut pe cel mai fain panou pe care m-am catarat si de care am auzit in RO. Cu o investitie initiala de 100.000 €, Pti & co au creat conditii de antrenament pentru Dry, escalada si boulder la toate gradele de dificultate dar si de petrecere a timpului liber. La ora 16 cand panoul s-a deschis pentru public au navalit copii, studenti si chiar tatici, cifra vizitatorilor depasind 40. Bravo brasovenilor, au stiut sa investeasca chibzuit, sa tina grupul strans si sa faca di catarare un sport pentru mase.
Revenind la competitie. Dupa cum ma temeam, incercarea tuturor traseelor a fost depasirea unui tavan cu anvergura de cca 4-5 metri. Daca pe surplomba de la plecare reuseam sa trec relativ lejer, pe picior, de la intrarea in tavan, unde Yaniro era singura solutie reala, mi se incurcau itzele. Cel putin asa a fost la prima mansa din calificari. La a doua mansa am reusit sa pastrez focus si am intrat cu cateva miscari in tavan, deajuns cat sa ma calific in finala chiar deasupra liniei. Fair enaugh... Jocul continua si pentru mine
Tactica brasovenilor si cele cateva luni de antrenament specific s-a vazut foarte bine la competitia asta. Daca in zona surplombei, primele 5-6 asigurari mai erau ezitari, in tavan, unde incepea crosetarea cu Yaniro, nu aveau absolut nici o problema trecand fulger.
Kobe in a doua mansa de calificari
Din pacate, la iesirea din tavan unul din pioleti ramane fixat intr-o priza si cu eforturi mari ce s-au tot intins pe vreo 1 minut, reuseste sa-l recupereze dar nu mai continua decat 3 miscari. In conditiile date, terminam concursul, Kobe pe 5 iar eu pe 6. Memorabila ramane fraza prietenei lui Kobe, Petro - cameramanul echipei, care auzind intentia lui K de a merge la o alta comp. la Rasnov in doua saptamani, raspunde: ,, La ce te mai duci ca... oricum castiga brasovenii !,,
