cabana Piscul Negru, Transfagarasan. pana aici am facut vreo 10 ore cu masina din Iasi prin Bacau, Buzau, Ploiesti, Targoviste, Pitesti, Vidraru. am inconjurat muntii prin sud si bine am facut. am condus o gramada dar asta e cea mai scurta cale de acces spre Caltun, din sud, de pe Transfagarasan.
daca jos temperaturile erau pe la +3 si fara zapada, mai sus, in zona jnepenisului, zapada ajungea pana la brau.
zapada moale si mare, asa am si ratacit marcajul la un moment dat. taiem pe rand urme in zapada, ne miscam greu si pierdem timp
reintalnim semnele, suntem in intarziere. se intrevede piciorul peretelui Caltunului
ceva mai sus, desi nu e cu mult mai frig, isi face simtita pezenta un vant taios. tragem gecile pe noi. cum urcam, inram in ceata. traseul urmeaza firul vaii din stanga, mereu pe la baza peretelui. urcam treptele glaciare, cam vreo 4 de la jnepenis pana la refugiu si lac
viscol
ajungem la refugiu odata cu noaptea destul de sifonati de vant. il gasim mai greu din cauza cetii desi intuim bine locatia. avem insa surpriza din top, usa refugiului era intredeschisa si blocata de zapada. Ne apucam imediat de scormonit cu lamele pioletilor si printre rafale il intreb pe Catalin: "Cataline, da' parca cumparase-i o lopata Grivel, unde-i? Hihi..." Asta face parte din ciclul "Primus ai, da bricheta ai adus?
in sfarsit suntem inauntru. nici nu vreau sa ma gandesc la cum ar fi fost daca trebuia sa punem un cort aici. banuiesc ca mai bine sapi o groapa decat sa pui cort pe o vreme de asta.
"dorm la fel de bine-n sant ca-ntr-un hotel de patru stele"... seara s-a incheiat cu ceva ceai, povesti si vin bun de la Costica.
a doua zi de dimineata, refugiul era in continuare zgaltzait din toate baierele de vant, am iesit si spre mirarea mea era cat de cat vizibilitate
de catarat nu putea fi vorba, cu greu am putut face cativa pasi intr-o zona cu ceva semnal sa putem sa ne sunam familiile. inainte de pranz s-a pus din nou "laptele" pe Caltun... vizibilitate 0
cea mai extrema activitate a zilei s-a dovedit asta. Catalin ne-a surclasat cu doua inscrieri in acea zi... cred ca-l mai ustura unele si acum. ziua s-a incheiat tot asteptand sa se calmeze vantul. nici pomeneala.
a treia zi, vantul era acelasi, poate cu mici domoliri. in schimb vizibilitate buna. ni s-a deschis panorama de vis catre perete si catre Negoi si Laitel
intr-un impuls de emotii si adrenalina zicem sa incercam sa intram in perete dar repede ne dam seama ca nu-i cea mai buna idee. Lionel Terrey spunea ca "cei mai buni alpinisti sunt cei care mor langa nepoti"
offf, aproape dar departe
catre Negoiu
catre Laitel
deja ne luam gandul, pentru moment, de la Caltun. in schimb ca sa ne facem o idee despre cum e sa cateri pe vremea asta am zis sa incercam un valcel ce iese in creasta Crenelata, vis-a-vis de Caltun.
desi mult mai usor ca dificultate, sa gasesc un plasament de friend sau cui in stanca asta podita cu gheata si firn, mi-au trebuit minute bune
asa ca am mers concomitent, vreo 100m cu un piton si un friend.
autoportret cu custura intre tzurloaie
Catalin si Negoiu
ne flutura medaliile pe noi, tre' s-o piscam la vale
Catalin descatara pe niste brane si vin si eu
apoi eu cobor mai departe pe o fata cu zapada intarita. (in foto pare mai abrupt decat in teren)
regrupare
eu asigur la un bolovan si Catalin coboara
ne tot aruncam ochii la Caltun, revenim noi...
valcelul de urcare in stanga si cel de coborare in dreapta
coboararea noastra vazuta de Alin de la refugiu
si ne intoarcem pe langa lac
"all we are is blowing in the wind"
vant reloaded
vali, catalin, alin
peretele Caltunului
starngem, ne luam rucsacii si coboram
deja, cateva sute de metri sub Caltun, vremea e alta, vantul nu bate aproape deloc si e cald. nu degeaba se spune ca zona Caltunului are un microclimat cu totul aparte; caldarea Caltunului parca ar fi un furnal de vanturi.
placam dar ne promitem sa revenim si sa terminam ce ne-am propus
